Post de inspector şef adjunct la ITM Olt, scos la concurs

0
943

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează la începutul lunii viitoare concurs pentru ocuparea funcţiei de conducere vacante de inspector şef adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt

Pentru a putea participa la concursul ce va avea loc la sediul ANFP candidații trebuie să aibă:  studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, agricole şi silvice, juridice, economice sau în specializările: sociologie, psihologie, medicină, administraţie publică sau ştiinţe politice;

studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii și cunoştinţe operare PC – nivel mediu, dovedite pe baza unor documente care să ateste deţinerea competenţelor, emise în condiţiile legii.

De asemenea, pentru înscrierea în concurs mai este nevoie de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum  șapte ani.

Proba scrisă a examenului va avea loc pe data de 1 august. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei, în perioada 02 – 22 iulie 2019, inclusiv. În prezent interimatul pe acest post este asigurat din 10 aprilie 2018 de inspectorul Nicolae Hristescu. Postul de inspector şef adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt a rămas vacant după ce Florin Fumureanu a ieşit la pensie.