CJ Olt construieşte două drumuri

0
540

Consilierii județeni au aprobat, în şedinţa de joi 27 iunie, indicatorii tehnico-economici pentru construcţia a două drumuri. Este vorba despre un drum în Balş şi altul în Bălteni, pentru a fi utilizate de maşinile care transportă gunoiul pentru staţia de sortare şi pentru halda ecologică de la Bălteni.

Prin construirea acestor două drumuri de ocolire a localităților Balș și Bălteni  se va asigura eliminarea disconfortului creat populației de traficul rutier precum și desfășurarea circulației camioanelor în condiții normale.

 Preşedintele Consiliului Județean  (CJ) Olt, Marius Oprescu, a declarat că, în etapa următoare, proiectele vor fi scoase la licitație

„Astăzi (n.red joi 27 iunie) am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru cele doi drumuri, în ședința de consiliul județean, urmând ca ulterior să trecem la construirea caietului de sarcini și scoaterea la licitație, proiectare plus execuție. Este vorba despre o porțiune din drumul de la stația de deșeuri de la Bălteni și un drum în comuna Bobicești și orașul Balș, ca drum de acces pentru a ajunge la stația de transfer care asigură deservirea acelei zone”, a declarat Oprescu.

Costurile investiției pentru drumul de la Balş se ridică la suma de 8.259.991,24 lei, iar pentru cel de la Bălteni la valoarea de 1.140.513 lei. Finanțarea investițiilor se face din bugetul local al județului Olt.