Olt: Au rămas fără pensii

0
1142

Aproape 3.000 de olteni au trecut, în primele patru luni din 2019, prin faţa comisiilor de expertiză medicală de la nivelul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt pentru revizuirile medicale la termen sau pentru solicitarea de încadrare în grad de invaliditate. Dintre aceştia, peste 2.500 au fost revizuiţi. În urma verificărilor s-au făcut 3 depensionări ca urmare a refacerii totale a capacităţii de muncă a persoanelor în cauză, care erau pensionate pe caz de boală.

Potrivit purtatorului de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt, Constanța Gheorghe, în primele patru luni din 2019 au fost expertizate aproximativ 470 de persoane pentru încadrare în grad de invaliditate. „În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2019 la Serviciul de Expertiză Medicală s-au expertizat 468 de persoane din care 18 persoane au primit respingere și la 450 de persoane li s-a emis decizie de încadrare în grad de invaliditate. De asemenea, au fost revizuiți un număr de 2.535 de pensionari de invaliditate din care un număr de 3 cazuri au fost declarate apte de muncă (depensionați) . Pentru cazurile la care există suspiciuni, adică medicul înclină spre un anumit grad de handicap se solicită şi avizul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă”, a precizat Gheorghe.

În 2018, 9.455 de olteni au trecut prin faţa comisiilor de expertiză medicală de la nivelul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt pentru revizuirile medicale la termen sau pentru solicitarea de încadrare în grad de invaliditate. Dintre aceştia, peste 8.000 au fost revizuiţi. În urma verificărilor la 1.331 persoane li s-a emis decizie de încadrare în grad de invaliditate și s-au făcut 18 depensionări ca urmare a refacerii totale a capacităţii de muncă a persoanelor în cauză, care erau pensionate pe caz de boală.

În anul 2017 la Serviciul de Expertiză Medicală s-au expertizat 1.453 persoane din care 75 de persoane au primit respingere și la 1.378 de persoane li s-a emis decizie de încadrare în grad de invaliditate. De asemenea, au fost revizuiți un număr de 9.298 pensionari de invaliditate din care un număr de  15 cazuri au fost declarate apte de muncă (depensionați). Cei mai mulţi pensionari pe caz de boală din Olt suferă de boli psihice, boli cardiovasculare, boli ale aparatului respirator şi tumori. Prevalenţa grupată pe principalele afecţiuni este: bolile psihice – 3.425 persoane ; bolile cardiovasculare – 3.411 persoane ; bolile aparatului respirator – 1.285 persoane , tumorile – 1.076 persoane şi alte boli. La începutul anului, în evidenţa Serviciului de Expertiză Medicală figurau 12.630 de pensionari de invaliditate, în scădere față de sfârșitul lui 2017, când se înregistrau 15.237 pensionari de invaliditate.