OLT: Accidente cu bicicliști beți

0
425

Doi bicicliști din Olt au fost implicați duminică, 9 iunie, în evenimente rutiere, iar unul dintre ei a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital. Ambii s-au dezechilibrat și s-au autoaccidentat.

 Mersul pe bicicleta s-a dovedit a fi periculos pentru doi bărbați care au consumat alcool înainte de a porni la drum.

Unul dintre ei, în vârstă de 58 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce se deplasa pe raza comunei Osica, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, fiind transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii au testat biciclistul cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,08 mg/Litru alcool pur în aerul expirat.

Un eveniment tras la indigo s-a petrecut, în aceeași zi, la Deveselu. În urma verificărilor, polițiștii  au constatat faptul că biciclistul, de 58 de ani, din aceeași localitate, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.Testat cu aparatul alcooltest, a reieșit că omul era băut, rezultatul fiind de 0,84 mg/Litru alcool pur în aerul expirat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu, în ambele cazuri oamenii legii au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here