Șase bărbați din Olt, prinși în flagrant delict de polițiști. Ce au putut să facă

0
592

Polițiștii din Corabia au prins luni în flagrant delict șase bărbați, bănuiți de șantaj, furt, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe. Suspecții au fost reținuți și urmează să fie prezentați marți Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia cu propunere de luare de măsuri preventive.

 Polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au organizat, luni, un flagrant delict, în urma căruia au fost identificați șase bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 63 de ani, fiind surprinși în timp ce primeau o sumă de bani, în schimbul restituirii unor documente.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 3 mai  aceștia ar fi pătruns, fără drept, în curtea unei locuinţe din orașul Corabia, cu această ocazie lovind un bărbat, de 33 de ani. Proprietarul locuinței a sesizat și lipsa unor bani și a unor documente, care ar fi fost sustrase din autoturismul său, ulterior fiind contactat de persoanele în cauză, care i-ar fi solicitat suma de 12.500 de lei, în vederea restituirii documentelor sustrase. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au reținut cei șase bărbați, care au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare domiciliu, furt, şantaj şi lovirea sau alte violențe.

În cursul zilei de marți, bărbații vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia cu propuneri corespunzătoare.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here