Sterilizări gratuite la adăpostul din Balș

0
229

Asociația Prietenii Noștri Slatina în parteneriat cu încă o asociație din Craiova și cu Primăria Balș au organizat o campanie de sterilizare care se desfășoară până sâmbătă, 13 aprilie.

”Procedura este aceeași ca în campaniile organizate la Slatina. Am informat oamenii prin anunțuri în presă, am tipărit flyere, ne-am ajutat de social media. Facem 22 de programări pe zi, dacă sunt numai câini, însă, dacă oamenii vin și cu pisici, numărul programărilor poate ajunge până la 25,28. Începem de la 9 dimineața și stăm până când rezolvăm și ultimul animal”, a declarat Carmen Racoți.

Unul dintre motivele explicate de echipa de sterilizare este faptul că cu cât mai multe animale vor merge la sterilizat, cu atât cresc șansele ca numărul câinilor sau pisicilor care trăiesc pe străzi să fie mai mic.

Ca alte avantaje ale căstrării sunt menționate reducerea pericolului ca animalul să sufere de infecție a uterului, lactație falsă, tumori mamare, sarcoame de origine infecțioasă pentru femele, iar pentru masculi nu ar mai exista pericolul ca aceștia să dezvolte tumori la organele genitale și este scăzut și riscul de mărire al prostatei.

Câinii și pisicile care vor avea parte de castrare vor duce o viață mai liniștită, fără stres, nu vor mai avea perioadele de călduri când simt nevoia să-și găsească un partener și de multe ori se manifestă agresiv. De asemenea, pentru proprietari va fi mai ușor să gestioneze situația atunci când animalele lor de companie vor fi sterilizați.