Mii de cereri pentru tichetele sociale de Paște

Date:

Share post:

Primăria Municipiului Slatina a demarat cel de-al VI-lea sezon de distribuire și depunere de cereri pentru acordarea de TICHETE SOCIALE cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște 2019. Până în prezent, aproximativ 5.000 de cereri au fost depuse. În acest sens se vor menține cele zece puncte de pe raza municipiului amenajate inițial, puncte unde se vor putea distribui și depune cereri în perioada 11 februarie – 15 martie.
Beneficiari ai acestei măsuri sunt: persoanele cu handicap grav sau accentuat și respectiv, pensionari – fără a se ţine seama de vârstă şi tip de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună. Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă, însoţită de copii xerox ale următoarelor documente:

• Pentru pensionari:
— documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de pensionar, respectiv cupon/decizie pensie din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii;
— act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;
— act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.

• Pentru persoanele cu handicap grav/accentuat:
— act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;
— act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă;
— documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de persoană cu dizabilități, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap grav/accentuat.

Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Reamintim că aceste tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte. De menționat că tichetele sociale (100 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi puse GRATUIT la dispoziția cetățenilor, beneficiarii urmând să le primească direct la domiciliu, prin intermediul Poștei Române, începând cu luna dinaintea evenimentului ce urmează a fi sărbătorit.

Cele zece puncte vor fi amenajate după cum urmează:

a) La Primăria municipiului Slatina – 2 puncte de primire:
– sediul central: str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1;
– Direcția Economică: str. Toamnei, nr. 6;

b) La Direcţia Protecţie şi Asistenţă Socială – 3 puncte de primire:
– sediu central: str. Frații Buzești, nr. 6;
– Clubul Pensionarilor: str. Victoriei; –
– Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială: str. Nicolae Bălcescu, nr. 22.

c) Direcţia Administrare Patrimoniu – 1 punct de primire – str. Unirii, nr. 2B;

d) La Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități și alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – 1 punct de primire: str. Centura Basarabilor (Progresul);

e) Compania de Apă Olt – 3 puncte de primire:
– Casieria sediu central: str. Artileriei, nr. 2;
– Casieria Dispecerat: str. Textilistului;
– Casieria A.I. Cuza: b-dul A.I. Cuza.

Cererea pentru acordarea Tichetelor Sociale va fi disponibilă gratuit atât la cele zece puncte publice mai sus-menționate, dar ea poate fi descărcată direct și de pe site-ul Primăriei Slatina – www.primariaslatina.ro și transmisă totodată on-line cu condiţia ca, odată cu solicitarea, să fie expediate şi documentele prevăzute mai sus, la adresa office@primariaslatina.ro.

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...