Bomba din proiectul drumului expres Craiova- Slatina-Piteşti

0
3757

Întârzieri pentru drumul expres care va face legătura între Craiova şi Pitești. Compania de drumuri a anulat licitaţia pentru tronsoanele 3 şi 4 ale drumului din cauza unei contestaţii depuse de un constructor.

Reprezentanţii Companiei de drumuri spun că deja au început procedurile pentru reluarea licitaţiei, însă membrii asociaţiei Pro Infrastructură susțin că anularea licitaţiei va duce la o întârziere de 17 luni a proeictului. În total, cele două segmente au o lungime de 63 de kilometri.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Din moment ce câștigasem pe loturile 1 și 2 pe aceeași speță, nu aveam de ce să ne gândim că o să pierdem pe aceeași speță, pe loturile 3 și 4. Era o presiune publică foarte mare să grăbim desemnarea câștigătorului și semnarea acestui contract. Am reluat procedura pentru licitație. În luna mai dorim să relansăm în SICAP licitația și dacă lucrurile merg bine și nu mai avem contestații, o să reușim până la sfârșitul anului să semnăm contractul. Estimăm la momentul acesta că s-a întârziat cu un an.

Ionuţ Ciurea, director executiv al asociației Pro Infrastructura: Dacă compania de drumuri a făcut greșeala asta, întrebarea noastră firească e de ce nu și-a asumat această greşeala. De ce aceeași Companie de drumuri a trebuit să conteste mai departe la Înalta Curte, ceea ce nu se face. Dacă facem un calcul simplu, ne dăm seama că sunt 17 luni de întârziere.

Sursa:digi24.ro