Peste 100 de firme din Olt au pus lacătul pe ușă, în doar o lună

0
185

Peste 100 de cereri de radieri de firme au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (ORCT) Olt, în prima lună a anului, se arată în ultimul raport dat publicităţii de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Deși numărul firmelor şterse de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt , în prima lună din 2019 , a înregistrat o scădere faţă de aceeași perioadă din 2018, situația este în continuare îngrijorătoare pentru mediul de afaceri oltean. Dacă în luna ianuarie 2018 fuseseră radiate, în Olt, un număr de 144 firme, în ianuarie 2019, au fost radiate voluntar 109 firme, ceea ce înseamnă o scădere a dinamicii acestui indicator cu 24,31 procente. Un simplu calcul arată că, în medie, în fiecare zi din luna ianuarie 2019, aproape cinci patroni au pus lacătul pe afacere.

Din peisajul mediului de afaceri al Oltului, au dispărut atât PFA-uri (persoane fizice autorizate), cât şi societăţi comerciale cu răspundere limitată şi mici întreprinderi individuale.

De la începutul lunii februarie 2017 radierea unei entități (în urma dizolvării sau lichidării) fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială) se face fără plata taxelor de registru. Eliminarea tarifelor pentru această operațiune este stabilită de Legea numărul 1/2017, publicată în Monitorul Oficial. Radierea unei entități înseamnă desfiinţarea efectivă a acesteia și stergerea ei din Registrul Comerțului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.