Deputatul Marius Iancu îi critică pe liberali

0
199

Bugetul de stat pe 2019 a fost votat de Parlament, vineri. S-au înregistrat 275 voturi pentru, 122 împotrivă și 2 abțineri. Bugetul asigurărilor sociale a fost adoptat cu 279 de voturi pentru şi 125 împotrivă.

Deputatul de Olt Marius Iancu susține faptul că liberalii s-au folosit de acest eveniment în scop politic, nu că ar avea în vedere interesele reale ale cetățenilor.

”Legea Bugetului de Stat și Legea Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat pe anul 2019 au fost votate în Parlament. Cu o suplimentare de 15 miliarde lei a bugetului, anul 2019 va fi anul investițiilor în infrastructura de transport, sănătate, educatie, agricultură și dezvoltate locală, dar și anul investitiilor în sănătatea și bunăstarea copiilor prin programe și mărirea alocațiilor fără a lua bani de la pensii sau investiții. După ce au speculat electoral, anunțând mărirea alocațiilor copiilor printr-un amendament nefundamentat economic și neconstititional, amendament corectat de PSD, liberalii au refuzat să voteze Legea Bugetului prin care se alocau bani pentru marirea alocațiilor. Deci, dorește PNL mărirea alocațiilor sau a făcut o încercare nereușită de a lua bani de la Pensii pentru a-și susține teoria „ca nu sunt bani de pensii”, fără să se gândească cu adevărat la copii?”, declară deputatul de Olt.