Vâlcov își subordonează ANAF. Funcții cheie, ocupate de apropiații săi

1
1358

Daniel Costinel Nache, un apropiat al lui Darius Vâlcov, va fi numit şef al Direcţiei Vămilor de către preşedintele ANAF, Mihaela Triculescu.

Potrivit profit.ro, Daniel Costinel Nache va prelua postul de director general la Direcţia Vămilor, în perioada următoare, actul de numire fiind în prezent în procedura internă de avizare la ANAF.  Nache a fost auditor la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt şi a candidat şi la Consiliul Local Slatina, oraş pe care Darius Vâlcov l-a condus din postura de primar.

Vâlcov îşi subordonează ANAF                        

Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de decizii prin care Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, îşi subordonează ANAF.

Chiar noua şefă a Fiscului, Mihaela Triculescu, a fost numită de Eugen Teodorovici la propunerea lui Vâlcov, susţin surse din interiorul PSD.

Ulterior, Triculescu l-a numit şef de cabinet pe Andrei Iordache, omul care a prezentat-o lui Darius Vâlcov şi fost director interimar al DSP Olt.

Mai mult, Vâlcov şi-a extins recent controlul asupra ANAF, după ce a dispus că Fiscul va urma obiective de control trasate de Comisia Naţională de Prognoză şi va da explicaţii acesteia când nu le respectă. Comisia de Prognoză este în subordinea Secretariatului General al Guvernului, unde unul dintre principalii lideri decizionali este Darius Vâlcov.

sursa: adevărul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here