Un tânăr urmărit internațional, prins de polițiștii din Olt

0
429

La data de 12 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, cu sprijinul celor din cadrul Postului de Poliție Iancu Jianu și al luptătorilor  Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat o descindere domiciliară pe raza comunei Iancu Jianu.

În urma activității, polițiștii au depistat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Iancu Jianu, urmărit internațional de autoritățile judiciare italiene pentru comitere infracțiunii de furt calificat, prejudiciul cauzat fiind de 120. 000 de euro.

În fapt, bărbatul era căutat, întrucât la data de 27 aprilie 2018, în complicitate cu mai multe persoane, ar fi pătruns într-un depozit din Italia, de unde ar fi sustras un tractor și un autovehicul. Folosind aceste vehicule, bărbatul și ceilalți complici ar fi spart zidul unei bănci de unde ar fi sustras un bancomat și suma de 120.000 de euro, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Bărbatul a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care au dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi predat autorităților italiene.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here