Primaria Slatina face angajări

0
826

Primăria  Slatina organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două posturi de inspector de specialitate, grad II  și debutant,  la Serviciul Cultură, Sport. Concursul va avea loc între 16 și 18 ianuarie 2019.

Pentru a ocupa aceste posturi candidații trebuie să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă și vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 6 luni, pentru postul de inspector de specialitate, gradul II și studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, pentru postul de inspector de specialitate debutant.

Proba scrisă a examenului va avea loc în data de 16 ianuarie, de la ora 10.00, iar interviul pe 18 ianuarie, de la ora 14.00. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului (data afișării anunțului 13 decembrie ). Detalii privind condițiile specifice și bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei municipiului Slatina, din strada Mihail Kogălniceanu, numărul 1, telefon 0249/439.233 sau 0249/439.377; e-mail office@primariaslatina.ro