Persoanele cu dizabilități nu sunt pe placul patronilor din Olt

0
246

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi,  Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, a organizat luni 3 decembrie 2018, o  bursă a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități. Evenimentul a avut loc la sediul AJOFM Olt.

La această acțiune au participat opt agenți economici care au oferit 16 locuri de muncă în meseriile: operator confecţioner; vânzător, zugrav, călcător, muncitor necalificat în confecţii, muncitor necalificat în agricultură, îngrijitor animale și muncitor necalificat în construcţii.

Instituţiile sau firmele care aleg să angajeze persoane cu handicap pot beneficia, conform Legii nr. 76/2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pe o perioadă de 12 luni, de o subvenţie lunară în cuantum de 2.250 lei, pentru fiecare persoană cu handicap angajată pe perioadă nedeterminată, cu condiţia menţinerii în activitate cel puţin 18 luni de la data angajării. De asemenea, pentru a stimula încadrarea persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. În caz contrar, acestea plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache, la Bursa locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilități au participat 56 de persoane cu nevoi speciale, din care două au fost programate pentru proba de lucru.

Până la data de 31 octombrie 2018, AJOFM Olt a încadrat în muncă nouă persoane cu dizabilităţi, din care  o persoană cu subvenţionarea locului de munca. Anul trecut, doar 6 persoane cu dizabilităţi au fost încadrate în muncă.