Pesta porcină închide un drum din Olt

0
773

Circulația rutieră pe drumul comunal care face legătura între localitățile Slobozia Mîndra (Teleorman) și Cilieni (Olt) a fost inchis luni de către polițiștii olteni. Măsura a fost luată pentru prevenirea pestei porcine în zonă.

„Luni, începând cu ora 16.00, drumul comunal 122 A, aflat în administrarea Primăriei Cilieni, va fi închis circulației vehiculelor, în vederea prevenirii pestei porcine”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

În aceste condiții, oamenii legii recomandă folosirea următoarelor rute ocolitoare:

Cilieni – DJ 642 – Băbiciu – Sprâncenata – DJ 546 – Slobozia Mîndra;

Cilieni – DJ 642 – Izbiceni – DJ 546 – Slobozia Mîndra.