Fără limită la contribuția pentru PENSII. Toți românii sunt afectați

0
470

Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care aprobă o ordonanță de urgență din 2017 care, practic, ridică orice barieră în ceea ce privește valoarea contribuțiilor pe care angajații le virează către bugetul de pensii.

Este vorba despre ordonanţa 116/2017 care, printre altele, modifică un articol din legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Mai precis, motivând cu nevoia de a respecta ţinta de deficit de 3%, Guvernul a ridicat barierele privind valoarea maximă a contribuţiei la bugetul de pensii.

Se modifică, astfel, articolul 36 din lege şi se elimină partea finală. Vechea lege prevedea că “ Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV şi alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat, înscris în declaraţia individuală de asigurare sau în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nici mai mult de 5 ori valoarea acestuia. “, iar în forma ei nouă, formularea “… şi nici mai mult de 5 ori valoarea acestuia”, este eliminată.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here