Comercianți de carne din Olt, amendați drastic de Protecția Consumatorilor

0
282

Mai mulţi operatori economici din judeţ au fost amendaţi de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Olt, în urma unor controale fiind descoperite mai multe nereguli în ceea ce priveşte comercializarea cărnii și a produselor din carne.

 Din cei 51 de operatori economici verificaţi, la 35 s-au constatat deficienţe de la normele legale. „ Abaterile constatate se referă la neafișarea la loc vizibil a codului unic de înregistrare la registrul comertului din care să rezulte obiectul de activitate al societății pentru care este autorizată să funcționeze, precum și folosirea de mijloace de măsurare ale căror informații nu sunt clare și vizibile pentru consumatori, a declarat comisarul şef adjunct al CJPC Olt, Angelica Filotie. Pentru aceste deficienţe au fost aplicate 34 de amenzi în valoare totală de 37.000 lei și un avertisment.