Închisoarea la domiciliu pentru corupți intră la vot final în Camera Deputaților

Date:

Share post:

Chiar în ziua în care puterea de la București a primit un cartonaș galben de la Bruxelles și Strasbourg pentru atacurile la adresa justiției, deputații din Comisia juridică au avizat pozitiv proiectul închisorii la domiciliu.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat marți un raport de admitere la inițiativa de modificare a legii privind executarea pedepselor (legea 254/2013), în sensul introducerii posibilității ca infractorii condamnați pentru fapte fără violență să facă închisoare la domiciliu.

Ce au decis deputații din Comisia juridică: executarea pedepselor acasa se poate realiza doar in cazul condamnarilor de maxim un an, nu de 18 luni asa cum a decis Senatul.

De asemenea, a fost reintrodusă prevederea eliminată de Guvernul Cioloș referitoare la posibilitatea ca infractorilor să le fie scăzute câte 20 de zile de închisoare pentru fiecare lucrare științifică sau invenție.

Proiectul de lege ajunge, miercuri, la votul final în Camera Deputaților, care este și for decizional.

Senatul a adoptat, pe 29 octombrie, modificarile aduse proiectului de lege pentru executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, ca urmare a reexaminarii legii in urma deciziei CCR cu privire la unele articole neconstitutionale.

Votul asupra modificărilor legislative a fost dat în comisia din Cameră chiar în timp ce în plenul Parlamentului European era votată rezoluția care amendează dur comportamentul guvernului și parlamentului din România privind statul de drept.

Sursa: realitatea.net

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...