Consiliul Județean Olt se împrumută!

0
214

Consiliul Judeţean Olt va face un împrumut de până la 25 milioane RON (250 miliarde ROL) pentru a cofinanţa proiectele cu finanţare europeană aflate în derulare.

În acest sens, consilierii județeni au votat, joi, un proiect de hotărâre prin care au aprobat contractarea și garantarea finanțării rambursabile interne, care va avea o maturitate de până la 10 ani, cu o perioadă de grație de până la trei ani și o perioadă de rambursare de până la șapte ani.

Urmează ca în perioada următoare să avem o serie de proiecte importante la care trebuie să asigurăm cofinanțarea și derularea lor în condiții optime. Întâi faci plata către cei care fac lucrarea respectivă, urmând ca ulterior să depunem documentațiile la AM și la minister  să cerem recedarea banilor către noi. Pentru acest lucru avem nevoie de contractarea acestui credit pe care urmează să îl dăm înapoi în 10 ani. Creditul nu intră în gradul de îndatorare a județului pentru că pentru că este o contractare pentru cofinanțarea proiectelor europene”, a precizat  președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu. În anexa la proiectul de hotărâre se arată că banii vor fi folosiți pentru cofinanțarea următoarelor proiecte: Modernizare DJ 546, Dăneasa (intersecție DN6)-Slatina (intersecție DN65)-Verguleasa (intersecție DN67B); Restaurare, consolidare și modernizare Casa Fântâneanu-Centrul Eparhial Social-Cultural; Reabilitarea termică pentru îmbunătățirea eficienței energetice pentru sediul Consiliului Județean Olt; Reabilitarea termică pentru îmbunătățirea eficienței energetice la biblioteca Județeană Olt Ion Minulescu”.