Constructorul Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Slatina-Pitești, contestat

0
2538

Compania italiană Tierra Scavia, declarată câștigătoare pentru Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Slatina Pitești nu poate semna contractul de execuție. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a înregistrat o contestație la această licitație, depusă de asocierea condusă de Costrucții Erbașu, potrivit realitateadeolt.net

Conform sursei citate, joi a  fost ultima zi în care s-au putut contesta constructorii tronsoanelor 1 și 2 ale Drumului Expres Craiova-Slatina Pitești. Unul dintre participanții la licitația pentru primul tronson, Asocierea Constructii Erbasu SA – Vahostav SK as – Trameco SA a depus o contestație, au anunțat reprezetnații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Pentru tronsonul 1 s-a înregistrat o contestație pe care o vom analiza în cel mai scurt timp. Pentru Tronsonul 2 nu am primit niciuna, dar vom mai aștepta până al sfârșitul zilei, pentru că, în cazul în care aceasta ar fi fost trimisă prin Poștă ieri, ar trebui să ajungă astăzi”, a  explicat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Primul tronson al drumului expres pornește de la Craiova și ajunge la Robănești, la granița dintre Olt și Dolj. Cel de-a doilea tronson pleacă de la intrarea în județul Olt, traversează Balșul și se oprește dincolo de Slatina, la Valea Mare.