Tată și fiică, implicați într-un accident

0
714

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier petrecut duminică, după amiaza, pe DN 54. Este vorba despre un bărbat  în vârstă de 52 de ani, din comuna Vlădila, și fiica sa de 13 ani.

Evenimentul rutier a avut loc la ieșirea din comuna Vlădila spre Deveselu, unde șoferul autoturismului a pierdut controlul volanul și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile. Purtătorul de cuvânt al inspectoratului pentru Situații de Urgență  (ISU) Olt, plutonierul major Victor Enuș, a declarat că în accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau un adult și o minoră. „La sosirea echipajelor de intervenție, autoturismul a fost găsit în afara părții carosabile, iar cele două persoane în afara acestuia.  O minoră în vârstă de 13 ani, din comuna Vlădila, cu atac de panică și tatăl minorei, în vârstă de 52 de ani, din comuna Vlădila, cu plagă occipitală au fost transportați de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și echipajul SMURD la Centrul de Primire Urgențe Caracal”, a precizat Enuș.