Partidul, nu Dragnea!

0
253

u m-am grăbit să calific demersul anti-Dragnea ca pe o trădare şi nici să folosesc termenul „puci” în caracterizarea acţiunii prin care o parte a liderilor PSD a încercat o intervenţie cu bisturiul în maniera de conducere a acestui partid. N-am avut nicio clipă impresia că Firea, Ţuţuianu, Stănescu şi câţi vor mai fi fost au urmărit destabilizarea partidului şi a guvernării. Şi nu am interpretat scrisoarea lor decât în litera ei, evitând să mă aventurez în căutarea unor sensuri ascunse. Nu am văzut, în întregul demers al acestor aşa-zişi „pucişti”, decât o dorinţă imensă şi sinceră de a întoarce conducerea partidului la masa care-l susţine. Într-un moment în care Dragnea împrumutase mult din maniera de conducere dictatorială, lideri importanţi ai partidului s-au grăbit să-l tragă de mânecă, să-i aducă aminte că dincolo de el este masa celor peste o jumătate de milion de membri de partid, care nu-i agreează metodele şi stilul de conducere.

Eu zic că dacă acest „puci” n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. În primul rând pentru sănătatea partidului. Provocându-i un mic cutremur, undele seismice s-au răspândit prin toate capilarele organismului, scuturându-l de toate depunerile acumulate în timp, care-i îngreunau mişcările. În al doilea rând, pentru că a demonstrat Statului Paralel că PSD este un partid puternic, că nu mor caii când vor câinii şi că nu are, de acum încolo, decât să se teamă şi mai mult că PSD merge înainte. Adoptarea legilor justiţiei, modificarea codurilor penale şi punerea lor de acord cu deciziile Curţii Constituţionale, modificarea legilor siguranţei naţionale astfel încât structurile de forţă să nu mai poată face abuzuri, adoptarea Legii Offshore, toate acestea, ca şi altele, dau mari bătăi de cap adevăraţilor trădători de neam şi de ţară. Rezistând cutremurului din 22 septembrie, PSD se arată ca un partid pe care se poate înălţa o guvernare oricât de îndrăzneaţă în promovarea interesului naţional.

S-ar putea ca după acest demers anti-Dragnea, Paul Stănescu să-şi piardă postul de ministru şi funcţia de vicepremier. „Se poate întâmpla orice”, în chiar cuvintele domniei sale. Totuşi, chiar orice? M-am obişnuit să văd esenţa morală a PSD în lupta împotriva abuzurilor. Or, dacă cineva îi cere şefului său să nu mai conducă abuziv şi discreţionar, şi este pedepsit pentru aceasta, nu tot abuz se cheamă? Un cinic ar zice că în politică nu există morală. Dar bun simţ este? Revenirea la esenţa morală a partidului cred eu că este marele câştig al înfruntării interpesediste din 22 septembrie. Căci a fost, după o lungă perioadă, prima discuţie serioasă în care participanţii la un Comitet Executiv al PSD au îndrăznit să-şi exprime nişte opinii deosebite de ale liderului maxim. Şi după care, acesta, sigur nu va mai putea conduce ca înainte. De aceea zic eu că, din tot războiul încheiat cu reconfirmarea în funcţie a lui Dragnea, a câştigat partidul. Nu Dragnea!