Copiii instituționalizați au nevoie de MAI MULTĂ DRAGOSTE și mai puține gratii la ferestre

0
429

Teoretic, in Romania anului 2018 nu mai sunt probleme majore la capitolul „Proțectia copilului”. Practic insa, situatia este cu totul alta.
Conditiile in care traiesc multi dintre copiii institutionalizati sunt inumane. In judetul nostru, desi s-au facut progrese, sistemul inca
schioapata serios. Acest articol este dedicat tuturor minorilor aflați in dificultate, care din diferite motive au ajuns in ingrijirea statului sicare nu se pot apara singuri impotriva abuzurilor în sistem.
Am facut o scurtă incursiune in lumea celor care ar trebui să protejeze și să îngrijească aceste mici suflete năpăstuite dar care, din
păcate rareori se achită de obligații. Dacă am fi pătruns în instituție ca reprezentanți ai publicației de față s-ar fi inițializat ”protocolul pentru presă”. Reprezentanții DGASPC ne-ar fi dezvăluit doar parțile bune, noi am fi pretins ca nu cunoastem problemele din sistem si viata ar fi mers mai departe. Stim. Dar nu asta ne intereseaza. Ne intereseaza cum sunt tratati in realitate copiii ”adoptati” de stat. Toți,
indiferent de handicap, mediul din care provin,etnie… Pentru ca toti sunt copii in aceeasi masura si merita sanse egale la viata, afectiune, educatie, asistenta medicala si chiar recuperare unde este cazul.Ca simplu cetatean care vrea sa ajute un astfel de copil „al nimănui” să ajungă într-un loc decent si sigur, cu speranța și incredere am trecut pragul DGASPC Olt. Ca de obicei în astfel de cazuri, ți se înmânează niște formulare ce trebuie completate și este informat de către personalul plictisit, dar amabil al instituției despre procedura ce trebuie urmată în asemenea situație. Până aici toate bune și
frumoase. Ajungem însă și in punctul „cheie” al anchetei noastre desfășurată sub protecția anonimatului. Vrem să vedem în ce condiții locuiesc și sunt îngrijiți acesti copii. Ne referim la cei ce nu se afla in ingrijirea asistentilor maternali, nici in casele de „tip familial”, ci
la cei isi duc traiul chinuit in „centrele de plasament”. In primul rand este vorba de calitatea umana a personalului din astfel de centre și de testarea lor insuficiență psihologică si profesionala. Da, despre asta discutam in primul rand pentru ca aceste persoane au in ingrijire
copii și nu există ceva mai fragil și mai usor de distrus decat sufletul acestora. Un copil poate trece mai usor peste anumite lipsuri
materiale decat peste lipsa de afectiune si abuzurile fizice si emotionale, pentru ca acesta este tratamentul la care sunt supusi copiii ajunsi in astfel de centre. Am decis sa vizitez centrul de plasament „Sf. Stefan” din Slatina. unde sunt „triati” copiii ajunsi in grija statului.
Unii dintre ei ajung in locatii mai bune insa cei mai putin norocosi raman aici in asteptarea unei sanse care nu mai apare.
La parter se poate patrunde relativ usor, deoarece aici este „zona de recuperare”, in care ajung si copii cu handicap insotiti de parinti,
multi dintre ei dispusi sa faca orice pentru a-si vedea „comorile” macar in limita normalitatii. Cand incerc sa urc la etaj insa, ma lovesc
ca de un zid de personalul institutiei. Le explic ca doresc pur si simplu sa vad cum traiesc si cum arata acesti copii, deoarece banerul
de pe cladire ne da de inteles ca aici copiii au conditii „europene”. Incerc sa ajung la director. Nu se poate, nu se poate si iar nu se poate.
Atitudinea „alergica” a salariatilor imi starneste banuieli. Insist. Degeaba… Cu amaraciune si dezgust parasesc cladirea. Privita din orice
unghi, aceasta pare o imensa inchisoare gri cu gratii la absolut toate ferestrele. Fetisoare triste privesc printre zabrele dar din pacate nu
vă putem prezenta imagini datorita normelor de protectie a datelor personale.
Si când mă gândesc că pornisem la drum sub imperiul celor mai bune intenții, ferm hotărâtă să desființez zvonurile răutăcioase… Din
păcate s-au confirmat cu prisosinta. Atitudinea ostila si defensiva a angajatilor a facut-o. Vizita din mai, anul acesta la Slatina a baronesei
Emma Nicholson nu a fost nici întâmplatoare nici prilejuită doar de concursul de dans pentru copiii cu handicap. Scopul real a fost cel de a promova voluntariatul in privința asistării copiilor aflați in dificultate, deoarece „statul trebuie ajutat” . Cu alte cuvinte, personalul este total depasit, din toate punctele de vedere…
A fost insă o aluzie mult prea fina, căci nu s-au remarcat progrese.
În concluzie, se pare ca tinem cu orice preț să ne facem de rușine in continuare si să demonstram că nu ne merităm locul printre tarile civilizate….

KARA DENIZ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here