Primăria Caracal face angajări

0
851

Primăria Caracal face noi angajari. Instituţia a scos la concurs nu mai puțin de nouă posturi vacante. Este vorba despre trei posturi de consilier, clasa I, grad profesional asistent, două posturi de consilier, clasa I, grad professional debutant, două posturi de consilier, clasa I, grad profesional principal , un post de expert, clasa I, grad profesional superior și un post de expert, clasa I, grad profesional principal la Serviciul Programe, strategii de dezvoltare din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Caracal. Contractele sunt pe perioadă nedeterminată.

 Cei care doresc să lucreze pentru Primăria Caracal  trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de articolul 54 din Legea numărul 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Candidații care doresc să ocupe aceste posturi trebuie să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice minimum 7 ani pentru postul de expert, clasa I, grad profesional superior; studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice minimum 5 ani, pentru posturile de expert, clasa I, grad profesional principal şi consilier, clasa I, grad profesional principal; studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice minimum 1 an, pentru postul de consilier, clasa grad profesional asistent; studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţa sau echivalentă, pentru postul de consilier, clasa I, grad profesional debutant.

Proba scrisă a concursului va avea loc pe 15 octombrie, iar interviul în data de 19 octombrie. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 3 octombrie 2018. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se obţin la sediul Primăriei municipiului Caracal, din strada Piața Victoriei, numărul 10, telefon: 0249/511.384 interior 124, e-mail: resurseumane@primariacaracal.ro

Ilie Bîzoi