În istoria sa, fotbalul slătinean nu a avut niciodată sub el o fundaţie financiară suficient de solidă, în stare să susţină construcţia ce se voia impunătoare. Orice cutremur, cât de mic, era urmat de alunecări de teren care obligau la proiectarea unei noi construcţii. Aşa se face că în istoria fotbalului slătinean, începută frumos, în 1970, s-au succedat nu mai puţin de 13 proiecte fotbalistice. Primele 12 au fost: Gloria Slatina – 1970; Dinamo Slatina – 1973; Energia Slatina – 1979; IPA Slatina – 1982; Sportul Muncitoresc Slatina – 1985; Metalurgistul Slatina – 1988; FC Slatina- 1995; IELIF Slatina – 1995; FC Grup Aluminiu Slatina – 1997; Oltul Slatina – 2002; Alro Slatina – 2006; FC Olt – 2012.
Cu ultimul proiect se demara în ediţia 2012-2013, noul club, FC Olt, luând naştere prin trecerea din drept public în drept privat a nou-promovatei în liga a doua, CSM Slatina, şi fuziunea cu echipa de liga a treia, FC Piatra Olt. Nu au trecut prea mulţi ani când, în primăvara lui 2015, în plină luptă pentru promovarea în prima ligă, şi acest proiect, al doisprezecelea, s-a înecat în nisipurile mişcătoare de sub el. Se pare că talentul şi munca jucătorilor, ca şi eforturile financiare ale Consiliului Judeţean Olt, ale Primăriei Slatina şi ale altor câţiva sponsori nu au fost de ajuns. Dificultăţile financiare ale clubului, ca şi lăcomia unor autorităţi deghizate în susţinătoare ale echipei, au impus de fiecare dată vânzarea celor mai buni jucători, iar noii veniţi, pe bani mai puţini, nu s-au dovedit în stare să umple găurile create în asfaltul performanţei prin plecarea spre alte zări a celor mai valoroşi.
A urmat al XIII-lea proiect. FC Olt desfiinţându-se, la Slatina a fost adusă ACS Inter Clinceni, din judeţul Ilfov, care şi-a schimbat denumirea în ACS Inter Olt Slatina şi a preluat programul competiţional al defunctei FC Olt. Repartizată în Seria a III-a din Liga 3, Inter Olt Slatina a început foarte bine sezonul 2015-2016, la sfârşitul turului situându-se pe locul I şi, cu un lot bun şi având în Bobi Verdeş un veritabil golgheter, emitea pretenţii întemeiate la promovarea în eşalonul superior. Numai că problemele financiare au reapărut foarte devreme, la un moment dat conducerea clubului fiind nevoită să apeleze la… mila „câinilor”! În acest scop s-a adresat directorului sportiv al lui Dinamo Bucureşti, slătineanul Ionel Dănciulescu, care a acceptat imediat să joace un amical la Slatina, în compania echipei locale, iar încasările să fie donate acesteia. Mircea Rednic, antrenorul de atunci al câinilor, a profitat de moment şi a făcut din meciul acesta, disputat în 14 noiembrie 2015, meciul de retragere al lui Ionel Dănciulescu (că tot nu avusese el parte de aşa ceva până atunci). A fost însă doar un foc de paie, care s-a stins imediat sub ploile acide ale incompetenţei manageriale a celor ce conduceau destinul echipei.
În prezent se derulează al XIV-lea proiect! Când am auzit prima dată de reînfiinţarea la Slatina a unei echipe de fotbal, nici măcar n-am tresărit. Prima întrebare care mi-a venit în minte a fost: cât va dura?. Un an, doi, trei… cât să le permită noilor samsari slătineni ai fotbalului să-şi umple buzunarele. Aşa mi-am zis, la primele veşti despre ivirea dintre nori a primelor raze ce anunţau o nouă epocă însorită pentru fotbalul slătinean. Neîncrederea a fost şi motivul pentru care nici n-am vrut să văd noua echipă. Nu voiam să-mi fac speranţe deşarte, care să se destrame la primele lovituri ale celor care nu vor fotbal de performanţă la Slatina. N-am fost la niciun meci al noii echipe, până ieri, 12 septembrie 2018, când a avut loc meciul de Cupa României, cu FC Argeş. Iar surpriza a fost pe măsura neîncrederii de până atunci. Căci am văzut o echipă a Slatinei cu adevărat frumoasă, şi ca fizic, cu jucători bine clădiţi, atletici, dar mai ales ca joc. CSM Slatina a învins cu 2-0, datorită tocmai jocului organizat, aerisit, presărat cu realizări individuale remarcabile.
Fără emoţii în faţa unui adversar redutabil, cu pretenţii de promovare în Liga I, CSM Slatina a început în forţă şi s-a năpustit din primul minut spre poarta adversă. A fost o chestiune de timp până când reduta piteşteană să cedeze: la un atac susţinut al gazdelor, un fault clar în careu şi o lovitură de la 11 metri executată de Ceapă au făcut ca tabela de marcaj să indice 1-0, scor cu care s-a terminat prima repriză. M-am aşteptat ca, în repriza a doua, echipa slătineană să se baricadeze în propriul careu şi să încerce să păstreze rezultatul, aşa cum procedează de obicei echipele mici. Nici vorbă! CSM a abordat în continuare partida cu dezinvoltura caracteristică echipelor mari. S-a apărat cu calm şi a atacat ori de câte ori i s-a ivit ocazia, îndeosebi pe cele două laturi ale terenului. La unul dintre aceste atacuri a venit şi golul al doilea, marcat de Costel Radu, o veritabilă extremă dreaptă, un demn purtător de număr 7. Şi scorul ar fi putut fi chiar şi mai mare dacă slătinenii nu s-ar fi întrecut în ratări, una dintre acestea avându-l ca protagonist pe Cristi Preda, care a ratat singur cu portarul. În sfârşit, nota bene, se pare că lotul este destul de omogen de vreme ce şi înlocuitorii s-au dovedit la nivelul titularilor. De pildă, nevoit să schimbe portarul încă de pe la mijlocul primei reprize, antrenorul Bobi Verdeş l-a aruncat în luptă pe Prisăceanu, care nu a lăsat loc de speranţă adversarilor, impresionând prin mobilitatea şi intervenţiile sale sigure.
Aşadar, Slatina are din nou echipă de fotbal! Singura întrebare care totuşi persistă în mintea mea păcălită de atâtea proiecte ratate este: pentru cât timp?
