CSM a aprobat cererea de pensionare a unui magistrat din Olt. Propunerea va ajunge la Klaus Iohannis

0
731

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, în şedinţa de marți, 24 iulie, cererile de pensionare pentru șapte magistraţi, propunerile fiind trimise către Preşedintele României care va semna decretele de eliberare din funcţie.

Printre magistraţii care au cerut pensionarea este şi procurorul Constantinescu Gheorghe de la Parchetul de pe lângă Tribunalului Olt, delegat în funcţia de procuror şef secţie judiciară la aceeaşi unitate de parchet. Cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, a procurorului Constantinescu Gheorghe, a fost votată în unanimitate de plenul CSM. Propunerea CSM de eliberare din funcție a magistratului va ajunge la Preşedintele României, Klaus Iohannis. Potrivit dispozițiilor articolului 65 alineatul (2) din Legea numărul 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe lângă cererea magistratului din Olt, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerilor privind: eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului PĂDURARU CAMELUŞ, procuror şef al Secţiei judiciare penale în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, începând cu data de 17.09.2018; eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei BĂDESCU VERONICA, judecător la Curtea de Apel Piteşti, începând cu data de 01.01.2019; eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului VALERIU-MIHAIL TERCEANU, judecător la Tribunalul Bucureşti, începând cu data de 03.09.2018; eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei VASILIU MARIA, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Neamţ, începând cu data de 01.10.2018; eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei SĂBĂU DORINA, judecător la Tribunalul Hunedoara, începând cu data de 04.09.2018 și eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului judecător PARAUAN IOAN, preşedinte al Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, începând cu data de 07.09.2018.

Ilie Bîzoi