Două unități de învățământ din Olt, recepționate în cadrul unui proiect derulat de Ministerul Educației Naționale

0
361

Școlile cu clasele I-VIII din Alunișu, comuna Spineni și satul Floru, comuna Icoana din județul Olt se numără printre cele șapte unități de învățământ din țară, pentru care Ministerul Educației Naționale a anunțat recepția finală a lucrărilor în această săptămână.

Investițiile au fost realizate în cadrul Proiectului Reabilitarea Infrastructurii Şcolare (P.R.I.S), derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare (UMPMRSU), având o valoare de 11.613.082 lei cu TVA.

Precizăm că recepția finală este o procedură ce are loc după expirarea perioadei de garanție de un an de la finalizarea obiectivelor de investiții. Pentru Proiectul privind Reabilitarea Infrastructurii Şcolare, Guvernul României a încheiat un contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiţii și un acord-cadru de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei”, se precizează în comunicatul remis de Ministerul Educaţiei Naționale. Celelalte cinci unități școlare sunt din Călărași, Vaslui și Maramureș.