Președintele UNCJR: „Codul Administrativ va eficientiza administrația publică”

1
110

Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, salută aprobarea Codului Administrativ de către Parlamentul României și precizează că administrația publică are, în final, un instrument de lucru care reglementează activitatea în administrația publică și centrală și care a fost cerut de către cei care lucrează în administrație de foarte mult timp.  Mă bucură faptul că expertiza colegilor noștri din Consiliile Județene din România a fost pusă în practică, iar mare parte din propunerile UNCJR au fost luate în calcul și se regăsesc în varianta finală a Codului Administrativ,se arată într-un comunicat remis la redacție de președintele UNCJR.

Oprișan este de părere că reglementările Codului administrativ vor eficientiza activitatea administrațiilor publice în relația cu cetățenii. Consider că propunerile UNCJR la Codul Administrativ sunt de natură să aducă reglementări mai clare, să eficientizeze activitatea adiministrației în relația cu cetățenii dar, în același timp, are și darul de a-i responsabiliza mai mult pe funcționarii publici. Pe de altă parte, prevederile Codului Administrativ au și darul de a clarifica statutul unor funcții publice, precum funcția de prefect sau cea de director/director executiv din cadrul serviciilor publice deconcentrate. Mă bucur că aceste propuneri ale UNCJR se regăsesc în prevederile Codului Administrativ, dar și că ele au fost acceptate și de partenerii noștri de dialog din cadrul Asociației Municipiilor din România (AMR) și de Asociația Comunelor din România (AcoR).

Iată că, după mai bine de 20 de ani de așteptare, administrația publică din România are un Cod Administrativ, o lege atât de necesară cu care să operăm în beneficiul cetățenilor și al comunităților, se mai arată în comunicat.

Ilie Bîzoi

 

 

1 COMENTARIU

  1. Acest Cod Admnistrativ este fără nicio bază Constituțională,deoarece în trecut au fost declarate neconstituţionale de două ori de CCR după ce PSD a redactat legile în aşa măsură încât nu au putut de trece de controlul constituţional.
    Dar PSD tot speră că de data aceasta o sa fenteze Curtea Constituțională a României,dar se înșeală amarnic…
    Asadar,acest Cod Admnistrativ este un vis frumos al PSD,dar fara nicio finalitate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here