Viitor incert pentru tinerii din Olt care părăsesc sistemul de protecție

0
141

După ce părăsesc centrele de plasament, o parte dintre tineri se reîntorc în familiile naturale, o parte sunt sprijiniţi pentru a se integra socio-profesional, în timp ce alţii sunt transferaţi în centrele pentru adulţi (de regulă, cei cu handicap grav şi fără posibilităţi de integrare). Cu toate acestea, şansele de inserţie socială după ieşirea din sistemul de ocrotire al statului sunt relativ limitate, alternativele oferite tinerilor fiind puţine.

Din păcate, în momentul de faţă, la nivelul judeţului, există un singur Centru de îngrijire pentru tinerii peste 18 ani „Paşi spre viitor”, la Corabia, unde sunt disponibile 12 locuri în care tinerii care părăsesc sistemul instituţional de protecţie pot fi găzduiţi cel mult doi ani. Aici şi-au găsit şi îşi găsesc adăpost şi o parte dintre tinerii care la 18 ani pleacă din centrele DGASPC Olt. Însă, mulţi dintre tinerii care ies din grija Protecţiei copilului se văd nevoiţi să dea piept cu viaţa, chiar din primul moment după ce ies pe porţile instituţiei, iar numai cei care dau dovadă de multă ambiţie şi putere de luptă pot răzbate în jungla societăţii.

„Din cei 30 de tineri care au părăsit sistemul de protecție în anul 2017, 11 s-au angajat susținuți de către DGASPC Olt, ceilalți găsindu-și un loc de muncă singuri sau cu ajutorul familiei/prietenilor. De altfel, sunt tineri care au plecat în străinătate la rudele de acolo, dar și care și-au întemeiat o familie. Sunt din păcate și tineri care au refuzat un loc de muncă , a subliniat Ioana Ciobanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Olt.

Din nefericire, foarte puţini dintre tineri reuşesc să se integreze social în familiile care din diverse motive i-au abandonat. Există şi altă categorie, a tinerilor care au părăsit sistemul şi care lucrează, de obicei, cu ziua, fără asigurare medicală sau contract de muncă şi locuiesc în diferite adăposturi din zona urbană sau pe lângă familii din mediul rural. După încetarea măsurii de protecţie, cazurile sunt monitorizate conform legii pentru o perioadă de trei luni.

Analiza situaţiei tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie în ultimii ani, derulată de specialiştii DGASPC Olt, arată că aceştia nu sunt pregătiţi aproape deloc pentru începerea vieţii autonome, fapt demonstrat de numeroasele refuzuri, renunţări şi schimbări ale locului de muncă.

Ilie Bîzoi

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here