Pensiile oltenilor vor fi majorate, de la 1 iulie. Vezi ce indemnizaţii mai cresc, începând cu aceeaşi dată

0
783

După ce a fost majorat prima oară la 1 ianuarie 2017, a doua oară la 1 iulie 2017, punctul de pensie va crește iar la data de 1 iulie 2018, , astfel că pensionarii se vor bucura de o nouă majorare a pensiilor. De data aceasta valoarea punctului de pensie va fi majorată de  la 1.000 de lei, cât este în prezent, la 1.100 de lei.

Cu aceeași dată cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor prevăzută la articolul 77 din Legea numărul 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, devine 880 lei. De asemenea, pensia minimă garantată în plată sau indemnizația socială va creşte, de la 1 iulie, de la 520 de lei, la 640 de lei. Prin urmare, niciun pensionar din sistemul public de asigurări sociale nu va încasa mai puţin de acest cuantum. Este pentru a treia oară, în ultimul an și jumătate, când punctul de pensie crește. Prima creștere a punctului de pensie a avut loc la 1 ianuarie 2017 cu 5,25%, ajungând la 917,5 lei, iar cea de a doua majorare a punctului de pensie a avut loc la 1 iulie 2017 când punctul de pensie a crescut cu 9% ajungând la 1.000 de lei. Până la 31 decembrie 2016, valoarea punctului de pensie s-a situat la 871,7 lei.

Ilie Bîzoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here