Arestări în rândul Clanului Fluture din Drăgănești-Olt

2
634

Doi dintre membri clanului Fluture, Fluture Goman și Cristinel Goman din Drăgănești Olt, implicați în dosarul în care primarul oraşului Ghimbav, Dorel Toma, este acuzat de fapte de corupţie, au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, după ce luni Tribunalul Brașov a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. Întrucât, inițial, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Brașov nu  i-au găsit la domiciliu pe cei doi au formulat propuneri de arestare preventivă în lipsă. Fluture Goman și fiul acestuia Cristinel Goman s-au prezentat luni în fața magistraților Tribunalului Brașov care au decis plasarea lor în arestul IPJ Olt. Inculpații arestați, care beneficiază de prezumția de nevinovăție, au formulat contestații.

Săptâmâna trecută, procurorii DNA Brașov, însoțiți de mascați, au făcut mai multe descinderi la Primăria Ghimbav și la domiciliul edilului Dorel Toma, precum și la locuințele unor oameni de afaceri, inclusiv la membrii clanului Fluture din Drăgănești Olt, într-un dosar care vizează fapte de corupție. În urma acestor acțiuni procurorii au dispus reținerea a cinci persoane, printre care Dorel Toma, primarul oraşului Ghimbav, pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de abuz în serviciu, toate în formă continuată, Ana Alina Georgean, contabil şef în cadrul primăriei, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (șapte fapte) și luare de mită în formă continuată, Lucia Dulcinatu, Sergiu Gunea şi Radu Tănase, toţi trei administratori ai unor societăţi comerciale. Trei dintre cei cinci inculpați, respectiv Toma Dorel, Geogean Ana-Alina și Dulcinatu Lucia, au fost prezentați Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Un judecător de drepturi și libertăți i-a plasat pe cei trei sub control judiciar, iar primarului i-a interzis să mai rămână în funcție. Atât inculpații, cât și procurorii anticorupție au formulat contestații. De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:  Fluture Goman, administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (7 fapte) și spălarea banilor, în formă continuată (5 fapte) și Cristinel Goman, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 fapte) și spălare a banilor, în formă continuată (3 fapte). Față de cei doi inculpați procurorii anticorupție au înaintat aceleiași instanțe de judecată o propunere de arestare preventivă în lipsă. Luni, magistrații brașoveni au decis arestarea preventivă a celor doi pentru o durată de 30 de zile. Inculpații arestați au formulat contestații.

 

 În ordonanțele procurorilor se arată că, în perioada 2009-2015, inculpatul Toma Dorel, primar al orașului Ghimbav și ordonator principal de credite, împreună cu inculpații Geogean Ana-Alina și Goman Fluture, în calitățile menționate mai sus, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale, achiziționarea de produse (stâlpi de iluminat, mobilier stradal etc.), servicii sau lucrări (amenajare școli și terenuri etc.), de la societățile comerciale controlate de inculpații Goman Fluture, Dulcinatu Lucia, Goman Cristinel și Gunea Sergiu.
Bunurile și serviciile respective au fost achiziționate la valori supraevaluate, în mod netransparent, neconcurențial, fiind favorizate firmele controlate de inculpații sus menționați. Procedura aplicată a fost cea a achiziției directe, sens în care inculpatul Toma Dorel a divizat contractele de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, fără o estimare prealabilă a valorii contractelor de achiziție publică și fără a include în valoarea contractelor de furnizare a produselor valoarea operațiunilor sau lucrărilor de instalare.
Achizițiile respective au fost plătite cu sprijinul contabilului șef al Primăriei Ghimbav, Geogean Ana-Alina care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și cu încălcarea prevederilor legale, a semnat ordinele de plată în condițiile în care angajarea cheltuielilor s-a efectuat fără a se exercita controlul financiar preventiv asupra proiectelor de operațiuni și fără a se efectua lichidarea cheltuielilor. De asemenea, ordonanțarea cheltuielilor s-a efectuat formal, în lipsa avizelor emise de compartimentele de specialitate și fără să existe documente justificative care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor sau executarea lucrărilor.

În același context, în perioada 12 septembrie 2008 – 27 mai 2010, inculpata Geogean Ana-Alina a primit, în mod direct sau prin intermediul soțului său Geogean Aurelian, în 5 rânduri suma totală de 81.700 de lei, de la inculpatul Goman Fluture (prin persoane apropiate acestuia).
Prin aceste demersuri, inculpații au cauzat un prejudiciu bugetului local al orașului Ghimbav de 18.014.392 lei, sumă care reprezintă totodată, un folos necuvenit pentru inculpatul Goman Fluture.

În intervalul 2010 – 2015, pentru a disimula originea ilicită și a intra în posesia sumei totale de 7.794.175 de lei, obținută în modul descris anterior, inculpatul Goman Fluture i-a determinat pe ceilalți inculpați să transfere această sumă, cu titlul de plăți pentru operațiuni fictive, în conturile bancare ale unor societăți comerciale pe care le administra prin persoane interpuse.
Ulterior, banii au fost retrași în numerar de administratorii legali sau de fapt ai acestor societăți comerciale, fiind remiși apoi inculpatului Goman Fluture.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here