Peste 400 de firme din Olt și-au închis porțile, în primele trei luni

0
226

Peste 400 de cereri de radieri de firme au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (ORCT) Olt, în primele trei luni ale anului, se arată în ultimul raport dat publicităţii de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Numărul firmelor şterse de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt , în primele trei luni din 2018, a înregistrat o creștere faţă de aceeași perioadă din 2017 ceea ce denotă că situaţia este relativ îngrijorătoare pentru mediul de afaceri. Dacă în primele trei luni din 2017 fuseseră radiate, în Olt, un număr de 334 firme, în același interval din 2018,  au fost radiate voluntar 432, ceea ce înseamnă o crestere a dinamicii acestui indicator cu 29,34 procente. Numai în luna martie 2018 nu mai puţin de 158 de firme si-au închis porţile. Un simplu calcul arată că, în medie, în fiecare zi din 2018, aproape cinci patroni au pus lacătul pe afacere.

Din peisajul mediului de afaceri al Oltului, au dispărut atât PFA-uri (persoane fizice autorizate), cât şi societăţi cu răspundere limitată şi mici întreprinderi individuale. Într-un top neoficial al judeţelor cu cele mai mare procent de radieri de firme, în primele trei luni din 2018, Oltul se situează pe locul șapte la nivel national, după Botoșani (68,27%), Caraș Severin (49,74%) și Vrancea (41,95%), Dolj (39,17%),  Bihor (35%) și Timiș (30,93%) De la începutul lunii februarie 2017 radierea unei entități (în urma dizolvării sau lichidării) fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială) se face fără plata taxelor de registru. Eliminarea tarifelor pentru această operațiune este stabilită de Legea numărul 1/2017, publicată în Monitorul Oficial. Radierea unei entități înseamnă desfiinţarea efectivă a acesteia și stergerea ei din Registrul Comerțului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.

Ilie Bîzoi