ALDE Olt și-a ales președintele

0
995

Sâmbătă, 17 martie 2018, la ora 11:00, în Sala Casei de Cultură a Tineretului Slatina, a avut loc Conferința Teritorială de Alegeri, ALDE Olt. Printre cei prezenți la acest eveniment, s-a aflat și președintele CJ Olt, lider executiv PSD Olt, Mariu Oprescu, europarlamentarul Norica Nicolai, dar și liderii ALDE, Andrei Gerea și Daniel Chițoiu.

Marius Oprescu a ținut să sublinieze că există o bună colaborare între PSD și ALDE, la nivel județean, sperând ca acest lucru să se vadă anul viitor, atunci când vor avea loc alegerile europarlamentare și cele prezidențiale.

,, Vă mulțumesc pentru invitație, înseamnă mult pentru noi. Înainte de a vă ura succes în desfășurarea acestei conferințe vreau să vă mulțumesc, și în special domnului deputat Mihai Niță, pentru colaborarea pe care am avut-o în cadrul alianței, a fost o colaborare bună. De fiecare dată când am stabilit lucruri importante, ne-am și ținut de cuvânt și n-a fost nevoie să semnam niciun fel de act. Eu sper să avem o colaborare frumoasă în continuare. Ne așteaptă un an 2019 dificil, cu două examene grele, europarlamentarele și prezidențialele și cred cu convingere că viitorul președinte al României va fi dat de Alianța PSD-ALDE. Sper să avem o colaborare destul de lungă și frumoasă’’ , a spus Marius Oprescu.

Norica Nicolai a declarat că Gigel Știrbu a acționat într-un mod stalinist atunci cand a chemat-o la ordin pe directoare TVR, după difuzarea de către postul public a interviului cu Sebastian Ghiță, aceasta cerându-i demisia din funcția de șef al Comisiei de Cultură.

,,Nu pot să nu constat o profundă tristețe, pentru că foarte mulți dintre noi suntem liberali vechi, cei care am fondat și readus valorile liberale în România, că discursul PNL actual a coborât. Chiar ieri ascultam o voce a unui lider de la Olt, domnul Știrbu, care dovedește în ce major derapaj și stalinist a ajuns Partidul Național Liberal. Să chemi la ordine un director de televiziune pentru că  a permis difuzarea unui interviu și să o faci de maniera pe care domnul Știrbu, președinte al  Comisiei de cultură din Parlament, a făcut-o, este maniera în care ar fi acționat un comisar sovietic. Nu face decât să-l oblige pe domnul Știrbu la o demisie de onoare, pe care i-o cer astăzi la Olt, din funcția de președinte al Comisiei de cultură. În România, cultura nu înseamnă lupta de clasă, nu înseamnă radicalism, înseamnă respect pentru valorile naționale, dialog și toleranță, iar PNL, prin vocea liderilor lui, a uitat demult să facă asta’’, a declarat Norica Nicolai.

În cadrul conferinței s-au făcut alegeri pentru funcția de președinte dar și pentru funcțiile Biroului Politic Teritorial al ALDE Olt. Deputatul Mihai Niță a candidat singur pe funcție și cum era de așteptat a fost ales președintele organizației. În discursul său, a menționat faptul că principalul obiectiv al organizației este acela de a cucerii cele două posturi de parlamentar pe care le deține PNL pentru ca ALDE Olt să poată ajungă la doi deputați și un senator.

,, A fost foarte bine pentru noi că am avut un mandat de parlamentar. Astăzi, cu siguranță, nu eram în această formație, nu eram atât de mulți. Trebuie să ne gândim, pe viitor, că echipa nostră trebuie întărită în așa fel încât să avem două mandate de deputat și un mandat de senator. Atunci, pretențiile noastre chiar dacă vor fi mari, se vor putea și rezolva. Nu este imposibil. Nici nu mă gândesc să nu dublăm rezultatele, pe viitor’’, a declarat Mihai Niță

Mirela GRIGORE