Congresul Extraordinar al PSD – o viziune pe termen lung despre România

0
611

Deschise la ora 11,00, când principalii lideri PSD în frunte cu Liviu Dragnea au pătruns în sală, pe acordurile bethoveniene ale Odei Bucuriei, lucrările Congresului Extraordinar al PSD, din 10 martie 2018, s-au desfăşurat după o ordine de zi care a avut, ca puncte principale, discursul preşedintelui PSD, propuneri de modificare a statutului PSD şi alegerea organelor de conducere ale partidului. La lucrările desfăşurate în Sala Palatului din Bucureşti, au participat aproape 4.000 de delegaţi din toată ţara, inclusiv o serie de invitaţi reprezentând alte partide politice, sindicate, organizaţii. De asemenea, a fost prezent şi Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni. Printre invitaţi, am remarcat-o şi pe Corina Creţu, comisarul european pentru Politici regionale.

       Primul care a luat cuvântul a fost Serghei Stanişev, care s-a arătat impresionat de forţa PSD, de modul cum a câştigat alegerile, cu o majoritate la care alte partide europene pot doar visa, şi a subliniat că România are nevoie de leadershipul puternic şi democratic al PSD, iar stabilitatea şi unitatea din partid sunt fundamentale pentru o guvernanţă de succes. „Cred că e nevoie să vă evaluaţi realizările şi provocările actuale şi să vă relansaţi politic”, a mai spus socialistul european.

        Ca invitat din partea ALDE, liderul acestui partid şi preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a ratat prilejul de a trage încă un semnal de alarmă cu privire la pericolul pe care-l reprezintă pentru România statul paralel, împotriva căruia lupta în care s-a angajat coaliţia PSD-ALDE s-a dovedit că nu este o cursă de viteză, ci, dimpotrivă, una de maraton. Legile justiţiei vor fi ca o lovitură de graţie dată statului paralel şi vor oferi magistraţilor oneşti ocazia să reformeze din interior justiţia. Totodată, a precizat că în ziua în care preşedintele Iohannis va anunţa decizia de a nu o revoca pe Kovesi, atunci îşi va semna singur sentinţa, în sensul că va deveni clar pentru toată lumea că este în stare să facă totul pentru un singur om, ca să-şi apere interesele. Va arăta atunci că nu este preşedintele statului român, ci al statului paralel.  Or, în această situaţie apare ca sigură, dacă se mai îndoia cineva,  imposibilitatea câştigării de către domnia sa a încă unui mandat.  În altă ordine de idei, preşedintele Senatului României a mai ţinut să sublinieze că, pentru coaliţia PSD-ALDE, actuala creştere economică (cea mai mare din lume, de 7%) se traduce în creşterea veniturilor populaţiei şi în investiţii care să susţină creşterea economică, la care o contribuţie importantă trebuie să o aibă capitalul autohton. Dar pentru asta el trebuie încurajat. Să se înţeleagă odată că între statele europene există competiţie. Ca să fim competitivi, trebuie să avem un capital autohton puternic, iar firmele româneşti trebuie să beneficieze de aceleaşi avantaje ca firmele străine.  „Creşterea economică înseamnă pentru noi în primul rând creşterea veniturilor populaţiei. Noi pentru asta ne batem pentru creşterea economică, în pofida atacurilor din partea apostolilor austerităţii”, a mai spus preşedintele ALDE, cerând Cogresului PSD să dea un mesaj de unitate, cu atât mai necesar acum, când România merge pe un drum bun.

Un mesaj de unitate, dar în alt sens, l-a dat şi Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. După ce a arătat că UDMR sprijină punctual coaliţia de la guvernare, a precizat: „Am venit să vă transmit că maghiarii nu sunt duşmanii ţării, aşa cum se aude prea des, pentru a mări lipsa de încredere între cele două comunităţi”. Adăugând că, în condiţiile unui dialog susţinut şi civilizat, sunt posibile soluţii mulţumitoare pentru toată lumea, Hunor a subliniat că România are nevoie de un proiect de ţară, de o viziune pe termen lung, de o perspectivă clară a obiectivelor, „pentru a restabili încrederea şi de a reda speranţa fiecăruia într-un viitor mai sigur”.

În cuvântul său, Marian Neacşu, secretarul general al PSD, a caracterizat partidul ca „o forţă a binelui” şi a subliniat scopul Congresului: „ Suntem reuniţi la Congresul extraordinar pentru a stabili bazele viitoarelor noastre victorii. Acest Congres al nostru reprezintă temelia deciziilor care ne vor asigura guvernarea şi ne vor configura strategia politică în competiţiile care vor să vină”.

În discursul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat Programul politic al partidului pentru perioada 2017-2020, Proiectul „România 2040”, precum şi un număr de 5 convenţii referitoare la aspecte fundamentale ale dezvoltării societăţii româneşti în perioada următoare. Pe lângă acestea, preşedintele PSD a anunţat „o nouă abordare legislativă în privinţa suveranităţii naţionale”. După ce i-a atacat dur pe şefii de intituţii româneşti care, în exterior, îşi denigrează ţara şi chiar se dedau la acţiuni antiromâneşti, Liviu Dragnea a spus: „Cu un respect profund îndatorat faţă de statele occidentale, care au contribuit şi contribuie la dezvoltarea noastră, afirm că desenul suveranităţii noastre naţionale trebuie făcut în România şi nu în afara ţării. Noi, ca naţie, vom fi respectaţi dacă nu vom confunda bunele relaţii cu servilismul. Şi nu vrem să facem asta”. Înainte de a prezenta cele 5 Convenţii, preşedintele PSD a precizat că la dezbaterea lor vor fi invitate să participe: Preşedinţia României, Banca Naţională a României, Academia Română, precum şi partidele politice, mediul universitar, sindicatele, patronatele şi societatea civilă. Cele 5 convenţii sunt:

  1. Convenţia naţională pentru adoptarea monedei euro, până în 2024. Acesta ar fi următorul pas natural al României după aderarea la NATO şi UE;
  2. Convenţia Naţională  pentru preşedinţia română a Consiuliului UE;
  3. Convenţia Naţională pentru cultură. Se intenţionează asigurarea unui fond de 1 miliard de euro pentru proiectele ce vor fi selecţionate în acest an;
  4. Convenţia Naţională pentru egalitatea de gen „România paritară”;
  5. Convenţia Naţională „România 2040”, care se referă la principalele linii de dezvoltare a României în următoarele două decenii, proiect ce va fi lansat în dezbatere publică.

În sfârşit, plecând de la constatarea triplului blocaj, de viziune, de acţiune şi de voinţă, Liviu Dragnea a chemat la găsirea resurselor de inteligenţă şi de voinţă pentru ruperea acestui blocaj.

Referindu-se la importanţa Congresului extraordinar al PSD, d-na Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, a spus: „Astăzi avem o nouă viziune, o nouă direcţie care trebuie introdusă în dezbaterea publică cu privire la pilonii de dezvoltare pe termen mediu sau lung. România avea mare nevoie de o astfel de viziune, premierul şi Guvernul trebuie să aibă în vedere o direcţie clară – de aceea vreau să vă prezint principalele 100 de măsuri pe care le vom lua în acest an”. Printre acestea, d-na prim ministru s-a referit mai întâi la Legea achiziţiilor publice, a cărei modificare i-a fost imperios cerută de primari. De acord că termenul de soluţionare a contestaţiilor trebuie să fie scurtat, a precizat că se va merge după modelul german în acest domeniu. Recunoscând că, în general, „Actuala legislaţie este o piedică”, d-na Viorica Dăncilă a promis adoptarea şi a altor legi, precum: Legea finanţelor publice locale, Legea turismului, modificarea Legii redevenţelor, Legea minelor, Legea lobby-ului şi Legea pentru combaterea violenţei domestice. De asemenea, a adus aminte că în acest an vor intra în vigoare noile legi ale justiţiei. Totodată, subliniind că reformarea PSD înseamnă şi promovarea cât mai multor femei în funcţii publice şi administrative, d-na Viorica Dăncilă s-a adresat tuturor femeilor din România cu chemarea: „Veniţi în PSD, pentru că aici veţi găsi mereu o uşă deschisă”.

Imediat după discursul d-nei prim-ministru, Liviu Dragnea a anunţat că urmează votul pentru alegerea conducerii partidului. A fost mare agitaţie pe holul unde erau amplasate urnele de vot, pentru că, după votarea candidaţilor preferaţi, urma plecarea acasă. Nu au lipsit şi unele incidente, cum ar fi acela că Nicolae Bănicioiu şi Ecaterina Andronescu şi-au retras candidaturile, în semn de protest faţă de unele neconcordanţe în organizarea Congresului. Bineînţeles, pe tot parcursul lucrărilor, membri ai #Rezist şi-au demonstrat din nou vocaţia de protestatari anti-PSD, pe trotuarul de peste strada din faţa Sălii Palatului. În jurul orelor 17,00, votul s-a încheiat prin alegerea d-nei Viorica Dăncilă, ca preşedinte executiv, a lui Marian Neacşu, ca secretar general, şi a celor 16 vicepreşedinţi regionali. Printre aceştia, ne face plăcere să-l remarcăm şi pe olteanul nostru, d-l Paul Stănescu, care, în tandem cu Lia Olguţa Vasilescu, a fost ales ca vicepreşedinte pentru regiunea Oltenia. Deşi, cu puţin timp înainte, îşi manifestase intenţia de a nu candida, d-l Paul Stănescu a cedat insistenţelor organizaţiilor PSD din Oltenia, care au văzut în domnia sa pe cel mai indicat să poarte responsabilitatea dezvoltării acestei regiuni, mult rămase în urmă. Paul Stănescu rămâne, aşadar, în sistemul conducerii centrale a partidului, un fapt pe care preşedintele CJ Olt, d-l Marius Oprescu îl vede ca pe o garanţie că viitoarele proiecte de dezvoltare ale euroregiunii Oltenia au o şansă în plus.

Şi aşa s-a scris istoria acestui Congres extraordinar al PSD, la care a participat şi o delegaţie numeroasă din judeţul Olt, condusă de d-l Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt. Alături de domnia sa au fost: Virgil Delureanu, vicepreşedinte CJ Olt, senatorul Renică Diaconescu, deputaţii Alexandru Stănescu, Dan Ciocan, Marius Iancu şi Florin Iordache, conducători de instituţii, primari, consilieri, în total, 158 delegaţi. Prin urmare, în mesajul general de forţă şi de unitate în PSD, care s-a degajat din lucrările acestui Congres, recunoaştem aportul organizaţiei PSD Olt, care a venit cu propriul ei mesaj de forţă şi de unitate.