Dosare penale de evaziune fiscală pentru 61 de patroni din Olt

1
1361

Zeci de afacerişti olteni s-au ales cu dosare penale, în anul 2017, pentru acuzaţii de evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului de patronii evazionişti a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finaţelor Publice (AJFP) Olt la peste 20 milioane RON (adică peste 200 miliarde ROL).

Evaziunea fiscală e încă în floare, iar asta o arată şi datele finanţiştilor olteni din anul 2017 (date oferite de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, la solicitarea Gazeta Oltului). Nu mai puțin de 800 de acţiuni de inspecţie fiscală au fost efectuate de inspectorii fiscali, anul trecut, iar patronii certaţi cu legea au picat în plasa organelor de control. Ingineriile financiare îi pot costa libertatea pe zeci de afacerişti  olteni care au acum dosare penale pentru fapte de evaziune fiscală. Controalele inspectorilor fiscali nu s-a lăsat doar cu dosare penale, ci şi cu amenzi pentru cei aflaţi în afara legii.

„În cursul anului 2017, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt au efectuat 800 de  inspecţii fiscale la persoanele juridice și fizice. Din cele 800 de inspecții fiscale, 401 au fost efectuate la persoane juridice din județul Olt și 399 la persoane fizice. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 214 amenzi contravenţionale, în valoare de 348.325 de lei. Din cele 214 amenzi, 130 au fost aplicate persoanelor juridice, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 270.275 de lei, iar 84 de amenzi au fost aplicate persoanelor fizice, cuantumul fiind de 78.050 de lei. Totodată au  fost înaintate organelor de cercetare penala 61 de plângeri penale împotriva unor persoane juridice din județul Olt pentru un prejudiciu în valoare totală de 20.623.118 lei”, a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt.

Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.

Potrivit inspectorilor fiscali, printre domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală se numără: Intermedierile în comerţul cu produse diverse; Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; Lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale;  Comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi Colectarea deşeurilor nepericuloase.

Ilie Bîzoi

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here