Evaziune fiscală cu prejudiciu de 4.000.000 de lei

0
1056

În data de 16 februarie, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor efectua 5 perchezitii în județele Olt și Dâmbovița.

Perchezițiile sunt efectuate la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 4.000.000 de lei, prin evaziune fiscală.

În fapt, administratorii unei firme din județul Olt, sunt bănuiți că, în perioada 2012- 2014, ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii fictive, constând în achiziționarea de animalii vii, de la mai multe societăți comerciale, de tip fantomă, cu scopul de a diminua obligațiile de plată către bugetul de stat, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA.

Plățile între firme ar fi fost făcute prin numerar, iar bunurile a căror proveniență nu a putut fi justificată, ar fi fost tranzacționate ulterior către instițutii.

Vor fi puse în executare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi  conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

La acțiune participă peste 20 de polițiști de la inspectoratele de poliție județene Olt și Dâmbovița, la care se adaugă sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Olt.

 

Florina DINU