IT-iștii olteni, scutiți de impozit pe venit

4
245

Începând de astăzi, conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, scutirea de impozit pe venit se va acorda pentru mai multe categorii de angajați din industria IT.

Scutirea de impozit pe venit în industria IT se acordă și pentru acei angajați care nu au deloc diplomă de licență, dar sunt înscriși la facultate (nu neapărat pe zona IT), precum și pentru cei licențiați ai unor programe de studii superioare de scurtă durată, conform Ordinului comun nr. 1168/2017/3024/2018/492/2018/3337/2017. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie 2018 și va înlocui de la 1 februarie Ordinul comun nr. 409/4.020/737/703/2017.

Așadar, pe lângă cei care sunt licențiați ai unei forme de învățământ superior de lungă durată sau care au o diplomă după terminarea ciclului I de studii de licență, chestiune care era prevăzută și până acum în legislație și care nu se schimbă, la scutirea de impozitul pe venit intră și cei care dețin o diplomă acordată la finalizarea unei forme de învățământ superior de scurtă durată sau cei care dețin o diplomă de bacalaureat și urmează cursurile unei instituții de învățământ superior acreditate (nu se distinge între cele de scurtă sau lungă durată, prin urmare, intră și unele și altele).

Condiția esențială e ca acești angajați să presteze una dintre activitățile din anexa ordinului, altfel neputând beneficia de scutirea de impozit. Și lista aceasta a cunoscut modificări de la 1 februarie, pentru că două noi activități figurează, în plus față de cele opt existente deja. Acestea sunt de programator ajutor: activități de asigurare suport tehnic în realizarea programelor pentru calculator, conform unor specificații predefinite, și asamblarea lor în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea asigurării conformității cu specificațiile și analist ajutor: activități de asigurare suport tehnic pentru realizarea analizei în vederea definirii specificațiilor pentru construirea efectivă a sistemelor informatice, susceptibile să răspundă cerințelor utilizatorilor.

Celelalte opt ocupații (și definițiile lor) rămân neschimbate: administrator baze de date, analist, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, manager de proiect informatic, programator, proiectant de sisteme informatice, programator de sistem informatic.

4 COMENTARII

  1. împrumut! împrumut! împrumut!!!Sunteţi în căutarea pentru o companie de renume și acreditate de împrumut privat, care oferă împrumuturi oportunitate durata de viaţă.Va oferim toate tipurile de credite într-o foarte repede şi modalitate uşoară, credite personale, credite auto, credite ipotecare, student împrumuturi, împrumuturi de afaceri, credite de investitii, consolidarea datoriilor şi multe altele.Au fost respinse de către bănci și alte instituții financiare?Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau un credit ipotecar? Nu arata mai mult ca suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare un lucru de domeniul trecutului.Am împrumuta fonduri pentru a persoanelor fizice şi companii care au nevoie de asistență financiară la o rată de 2 %.Nu numărul de securitate socială necesară și nici o verificare de credit necesare, 100 % garantat.Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că oferim asistenţă încredere şi susţinere şi vom fi bucuroşi să vă oferim un împrumut.Apoi trimite-ne un e-mail la: (anitagerardloanfirm@gmail.com) pentru a aplica pentru un împrumut

  2. Vești bune!
    Numele meu este Gloria Paul, cetățean românesc, locuiesc în STRADA CALAMARESTI, NR: 18, BRAD. Este un oraș din județul Hunedoara din regiunea Transilvania a României. Vreau să folosesc acest mediu pentru a oferi consiliere concretă tuturor cetățenilor români care caută un împrumut pentru a fi atenți, deoarece internetul este plin de fraude, acum câteva luni am avut nevoie urgentă de un împrumut din cauza finanțelor mele Situația nu este atât de bună și am fost disperată, am căzut în mâinile creditorilor falși, din Arabia Saudită și Singapore. Aproape am murit, până când un prieten de-al meu mi-a spus de un creditor foarte fiabil numit Mama. Patricia James, deținătoare a unei organizații de creditare la nivel mondial, Ea este creditor la nivel mondial; pe care l-am contactat și mi-a împrumutat un împrumut de 80.000Lei în mai puțin de 24 de ore cu o rată a dobânzii de 2% și mi-a schimbat viața întregii familii.

    Am primit împrumutul meu în contul meu bancar după mama. Patricia James mi-a transferat împrumutul când mi-am verificat soldul contului meu bancar și am constatat că suma pe care am aplicat-o a fost creditată în contul meu bancar

    Deci, pentru munca bună Mama. Patricia a făcut în viața mea și în familia mea, am decis să spun și să împărtășesc mărturia mea despre Mama. Patricia, așa că oamenii din țara mea și orașul meu pot obține un împrumut ușor fără stres. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, vă rugăm să contactați mama. Patricia prin e-mail: (patriciajames205@gmail.com)

    De asemenea, puteți să mă contactați la adresa de e-mail 🙁 gloriapaul024@gmail.com). Acum, eu sunt proprietarul mândru de o femeie de afaceri bună și mare în orașul meu, Mai Dumnezeu Atotputernic continuă să-l binecuvânteze pe Mama. Patricia pentru munca ei bună în viața mea și familia mea.

  3. Sunteți în revizuire a datoriilor sau administrație? Ești pe lista neagră? Te lupți pentru a-ți face față plățile lunare? Doriți să cumpărați o casă, un automobil sau un împrumut de afaceri, dar vă aflați în revizuirea datoriilor sau în administrare? Dacă ați răspuns DA la oricare dintre întrebările mele? Contactați-ne prin e-mail: nortonfinance2017@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here