Terenul de la “UM-GARĂ“ va avea în sfârșit o destinație publică

Date:

MALL sau PARC PUBLIC sau… !

În anul 2012, primarul Darius Vâlcov a realizat că terenul de aproape 5 ha, din zona centrală a municipiului Slatina, este o mină de aur pentru bugetul local și, de ce nu, pentru buzunarele unor persoane.

S-a reușit să se consemneze un Protocol între primăria municipiului Slatina și Ministerul Apărării, prin care se făcea transferul terenului, iar primăria urma să pună la dispoziția ministerului un număr de apartamente de serviciu (este o poveste lungă și urâtă).

Termenul de 5 ani, prevăzut în protocol, a expirat anul trecut, și normal, prevederile stabilite nu-și mai aveau valabilitatea legală. Noua administrație locală nu s-a implicat în continuarea și realizarea acestui proiect , și bine a făcut, care avea multe “hibe” și tentative prin care s-a încercat încălcarea sau eludarea legii. Primăria Slatina, după anularea vechiului Protocol, a demarat acțiunea de transfer al terenului respectiv, de la acest minister către patrimonial public al acestei instituții slătinene și este în prag de finalizarea ei.

În cursul săptămânii, în regim de urgență, a avut loc o ședință a Consiliului Local Slatina, prin care s-au aprobat 2 hotărâri legate de acest subiect important (Anexă).

Nu dorim să intrăm în profunzimea și modul în care s-a făcut expunerea de motive a proiectelor de hotărâre. Un singur lucru trebuie să se înțeleagă – chiar dacă deranjăm sau supărăm pe cineva din primăria Slatina – că, această “mină de aur” trebuie folosită pentru un scop bine gândit, analizat și fundamentat. Trebuie luate în calcul: un studiu de impact, prin consultarea mediului local de afaceri, a slătinenilor și a specialiștilor în domeniile de interes.

Nu trebuie să primeze sursele de venituri financiare, ci, doar interesele comunității locale și trebuie privit cu atenție spre viitor: extinderea orașului, căile rutiere, utilitățile, mediul, activitățile sportive, etc.

Anexa 3 – http://https://we.tl/D6qlN57HYB

Anexa 4 – http://https://we.tl/0888FV7BLT

Vom reveni.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...