Pesta porcină din nou în România

0
155

Pesta porcină africană (PPA) și-a făcut din nou apariția în România. Aceasta a fost depistată pe raza localităţii Micula, în judeţul Satu Mare.

Singurul mod prin care se poate preveni îmbolnăvirea animalelor este respectarea măsurilor de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase, după cum sugerează Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP).

„Recomandăm tuturor crescătorilor de porcine să întărească măsurile de biosecuritate în ferme. Singura cale de a preveni îmbolnăvirea animalelor este respectarea cu stricteţe a unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase. Pesta porcină africană este o boală virală, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100%. Această boală afectează speciile domestice şi sălbatice de porcine, de toate vârstele şi sexele, având o perioadă de incubaţie de 3-15 zile în mod obişnuit sau de 3-4 zile în formă sa acută. Una dintre problemele legate de depistarea bolii este că nu există un semn specific care să indice prezenţa bolii – chiar şi mortalitatea ridicată a animalelor reprezintă doar un indiciu că este vorba de pestă porcină africană”, a menționat dr. Mary Pană, preşedintele ACEBOP.

Durata de viață a virusului PPA este de 6-10 zile în fecalele animalelor infectate, până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic şi mai mulţi ani în carnea de porc congelată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here