Despre oamenii din şcoli. Cu sinceritate. Poate prea multă.

0
545

Eu am avut profesori agramaţi. Şi în generală, şi în liceu. La facultate, sunt mai mult pe bază de amantlâcuri şi de cine i-a fătat. Trăim într-o ţară în care toată lumea tace. Este o frică pe care nimeni nu o recunoaşte. De multe ori, nici în faţa propriei persoane. Elevul tace (şi ulterior se transformă în ignorant), că trebuie să ia notă, să treacă clasa, să nu-l certe mami acasă. În caz că-i spune mamei ce profi nepregătiţi are la şcoală, în majoritatea cazurilor mami crede că progenitura şi-a luat nasul la purtare şi că e prea mic să-şi dea cu părerea. Şi dacă totuşi verifică, nu prea are alte soluţii decât să-şi mute plodul la altă clasă/şcoală.

Ziceţi-mi şi mie, vă rog, unde putem să facem plângeri pentru profii prost pregătiţi. Eu mă duc prima. Am avut o profă de română în liceu care mi-a zis să nu mai citesc cărţi, ci să mă uit la filme. Alta care era doctor în filologie şi a scris vreo 22 de cărţi, dar nu era în stare să facă acordul predicatului cu subiectul. În clasa a patra, m-am certat cu profa de istorie pentru că-mi aruncase testul la gunoi, deşi luasem 10. Într-a opta am avut curajul să-i zic profului de mate că nu e în regulă să se ocupe doar de elevii cu care făcea şi meditaţii.

La şcoală am învăţat ceva lucruri. Printre care şi că nu trebuie să învăţ/să mă ostenesc prea tare ca să am un salariu. Profii despre care vorbesc îmi erau exemplu. Am învăţat să fur. Ideile altora şi să zic că-s ale mele. Că oricum aproape nimeni nu verifica eseurile pe bune. Am învăţat că e ok să fraudezi. Chiar am fost încurajată s-o fac. De profii care, deşi m-au observat copiind, m-au lăsat în pace. Păi e corect să iei bursă de merit când tu copiezi?

Nu facem decât să ne îndreptăm spre comunism cu frica asta tâmpită de a spune adevărul în gura mare. Ne omoară puțin câte puțin. Ne omoară personalitatea. Și sufletul. De ce ți-ar fi frică? Și, mai ales, de cine? Sunt scârbită de superioritatea asta manifestată de cei cu funcții. Funcțiile nu te fac oameni. Funcțiile nu te ajută cu nimic dacă ești o canalie. Poate doar să fii mai singur atunci când nu o vei mai avea. Asta dacă nu ești îndeajuns de disponibil să pupi în dos pe cel care are puterea să ţi-o dea. Pe ea, funcţia.

M-am uitat pe activitatea Ecaterinei Andronescu (în etate de 68 de primăveri) de când a fost ministrul educației. Numai nereuşite. Dau un singur exemplu: obligativitatea examenului de admitere în facultăți. Pentru că da, eu sunt studenta care suferă de pe urma acestei măsuri cu rezultat zero. Nu-mi convine să fiu pusă în aceeaşi oală cu agramați şi infractori. Nu-mi convine că nu am condiţii optime pentru studiu. Nu-mi convine că, dacă nu sunt de acord cu părerea unuia dintre profesori, acesta îşi permite să mă dea afară de la curs sau să nu mă treacă examenul. Şi nu-mi convine că nu reuşesc să-mi conving colegii să sabotăm cursul pe care cu toţii îl considerăm inadecvat, pentru că le e frică că li se poate întâmpla ceva.

Este un sistem groaznic. Am aplaudat măsura lui Daniel Funeriu de a băga camera de luat de vederi la evaluările naţionale şi la bac. Dar ştiţi voi oare că respectivele camere sunt doar video, nu şi audio? Un bullshit, da. Întrucât la proba mea orală la română, profa care m-a examinat la bac îmi zicea că-s incultă pentru că nu citisem o anumită lucrare. I-am explicat frumos că incultura nu se defineşte aşa, ea continua să mă jignească, a intrat directorul şcolii în clasă, mi-a dat calificatul avansat şi a muşamalizat discuţia noastră. Superb.

Sunt, totuşi, în al XV-a an de şcoală şi nu mi-am pierdut speranţele. Liviu Pop îmi pare un pic nepotrivit pentru funcția deținută. Mi-aș dori un om serios, cu o poziţie bine conturată asupra meritocraţiei. Poate că nu va ocupa multă vreme fotoliul de ministru, dar cu siguranţă arată cum ar trebui făcute lucrurile. Făcute bine, nu de mântuială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here