Firmă din Olt, sancționată după ce şi-a concediat angajaţii

0
1081

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt a amendat  o firmă din Slatina care a efectuat disponibilizări de personal, dar nu a notificat agenţia cu privire la această măsură. Conform reprezentanților AJOFM, angajatorii au obligatia să anunțe agenția de eventualele modificări de personal.

 O firmă din Slatina care se ocupă cu activităţi de întreţinere peisagistică a fost sancționată de către inspectorii AJOFM Olt cu amendă în cuantum de 3.000 lei deoarece nu a notificat agenţia despre concedierea de personal efectuată. Potrivit legii angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere.

 „S-a constatat că în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2017 unul dintre agenţii economici verificaţi, nu a respectat prevederile articolului 50(3) din Legea numărul 76/2002 întrucât nu a comunicat la AJOFM Olt concedierea colectivă de personal efectuată, fiind sancţionat cu amendă în sumă de 3.000 lei. Controlul efectuat inopinat, a fost dispus de conducerea agenţiei, iar angajatorul a achitat jumătate din amendă aplicată, respectiv suma de 1.500 lei, a precizat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt.

Neanunţarea concedierilor colective se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 5.000 de lei

Legislația stipulează clar faptul că neanunţarea concedierilor colective se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 5.000 de lei. Potrivit Articolului 72 din Codul Muncii, în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi  Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM-ul), cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de salariat, a unui număr de cel puţin zece salariaţi, dacă angajatorul are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi, dar mai puţin de 100. Aceeaşi prevedere se aplică şi la concedierea a cel puţin 10% din salariaţi, dacă patronul are cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300, respectiv cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul are o afacere cu cel puţin 300 de salariaţi.  Conform normelor, angajatorii care apelează la concedieri colective au obligaţia de a înştiinţa AJOFM, în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri. În plus, patronii trebuie să acorde preaviz angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi. În perioada preavizului, angajaţii vor participa la serviciile de preconcediere realizate de AJOFM Olt ori de alţi furnizori de servicii de ocupare din sectorul public sau privat, acreditaţi în condiţiile legii. Mai mult, în vederea realizării serviciilor de preconcediere, angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze AJOFM Olt cu cel puţin treizeci de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere. De aceste servicii de preconcediere pot beneficia la cerere, şi alte persoane ameninţate cu pierderea locului de muncă.

Ilie Bîzoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here