Criminalul tinerei din Scornicești, condamnat la închisoare pe viață

0
501

Bogdan Ionuţ Frâncu, bărbatul de 37 de ani, din Piteşti, care în luna decembrie a anului 2016, a ucis-o cu sânge rece pe fosta sa iubită, Cristina Marin, o tânără de 30 de ani, din Scorniceşti, a fost condamnat la închisoare pe viață.

Decizia a fost luată marți- 24 octombrie 2017, de magistrații Curții de Apel Craiova, deși inițial Tribunalul Olt îl condamnase pe bărbat la 25 de ani de închisoare cu executare. Decizia este una definitivă.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a comis fapta pe raza oraşului Scorniceşti, apoi a abandonat trupul tinerei într-o pădure din comuna Optaşi Măgura. Rudele Cristinei Marin au fost cele care au alertat Poliţia după ce criminalul le-ar fi trimis imagini cu trupul tinerei într-o baltă de sânge, cu un cuţit înfipt în piept. După săvârşirea oribilei crime asasinul a fugit, însă a fost prins de oamenii legii într-un hotel din Piteşti. Autorul şi-a recunoscut fapta şi le-a indicat poliţiştilor locul în care a lăsat trupul fără viaţă al fostei iubite, însă potrivit  procurorilor din cadrul Parchetului Olt, Bogdan Ionuţ Frâncu şi-a premeditat fapta. Cei doi iubiţi s-ar fi despărţit în data de 30 noiembrie 2016, iar din acea zi şi până când a ucis-o, piteşteanul i-ar fi trimis victimei nu mai puţin de 50 de mesaje de ameninţare.