El este CĂLĂUL tânărului DECAPITAT din Olt

0
2367

Tânărul de 20 de ani pe numele său, Mihai Ionuț Geapană umbla permanent cu un cuţit la el, iar prietenii lui erau convinși că va ajunge în pușcărie. Acesta a comis teribila crimă cu atâta ferocitate, încât i-a uimit până și pe polițiștii care au anchetat cazul. Și-a înjunghiat în gât victima cu așa forță, încât sărmanul băiat, Daniel nu a avut nici cea mai mică șansă de supraviețuire, după care a lăsat cadavrul în drum și și-a văzut liniștit de treaba.

Animalele au terminat ce a început criminalul, separând complet capul victimei de trunchi. Criminalul are cont de Facebook și afișează o tipologie pe care mulți dintre noi au început să o vadă tot mai des. Fotografii cu diferite obiecte tăioase, sau în ipostaze violente și sfidătoare, comentarii deplasate sau ofensatoare, sticle cu băutură sau alte obieceiuri nesănătoase. Anchetatorii l-au interogat o bună perioadă de timp, în care tânărul și-a recunoscut abominabila faptă, motivând că victima l-a înjurat de mamă. Un motiv atât de banal pentru o crimă absolut înfiorătoare. Tânărul este reținut în acest moment de poliție, fiind acuzat de omor deosebit de grav.

Totuși, se pare că prietenii ucigașului știau ce fel de om este, unul dintre ei lăsând un comentariu interesant, chiar profetic la una dintre fotografiile sale: „puscaria te mănâncă, kinezule”, la care ucigașul îi răspunde: „asa crezi tu”. Iată că prietenul său a avut dreptate.