Sute de solicitări făcute de olteni către SJA și UPU Slatina

0
151

Pe lista principalelor evenimente s-au aflat accidentele rutiere, din păcate unul a fost destul de grav.  Doi bărbați au ajuns la camera de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municpal Caracal. Alți doi minori au ajuns la spital cu intoxicație acută voluntară.

Din păcate nici weekend-ul care a trecut nu a fost unul liniștit nici pentru cei din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt și cu atât mai puțin pentru cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde la UPU au ajuns zilele trecute peste 350 de pacienți. Oltenii care au ajuns, în weekend, la Unitatea de Primiri Urgențe din Spitalul Județean Slatina au venit cu diferite afecțiuni, de la simple răceli până la plăgi tăiate și hipotermii. Din cele peste 350 de prezentări, 103 au fost triate pentru internare în spital. Au fost foarte multe cazuri grave, de decompensări ale unor afecțiuni cronice, însă nu au lipsit cazurile de etilism acut, care ar trebui taxate de stat și nu oblojite din banul public.

Potrivit informațiilor furnizate de preprezentanții unități medicale la UPU au ajuns 9 pacienți cu etilism acut, din care 4 au rămas internați la Psihiatrie iar ceilalți s-au întors la domiciliu, mai proaspeți ca niciodată și liberi s-o ia de la capăt cu bețiile. Un caz de beție acută a atras atenția cadrelor sanitare nu atât prin prisma efectelor alcoolului asupra organismului, cât prin efectele generate de tulburarea minții pe fondul beției. Mai exact, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, își provocase plăgi multiple pe mâini. De asemenea, tot prin autoagresiune, suferise un traumatism hemitorace stâng și la mâna stângă. După ce i s-au acordat îngrijirile medicale de rigoare în UPU, bolnavul a fost trimis la Psihiatrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here