Polițist din Olt, mort în urma unui infarct

Date:

Un poliţist din județul Olt, în vârstă de 40 de ani, agent în cadrul Secţiei Rurale Coteana, a murit, în noaptea dintre duminică și luni, în timp ce își desfășura activitatea pe raza comunei Milcov.

Bărbatul se afla la muncă, în autospeciala de poliţie împreună cu un coleg, în momentul în care i s-a făcut rău. Din păcate medicii nu au mai putut face nimic, fiind nevoiţi să declare decesul omului legii.

„Un polițist din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coteana, aflat în serviciul de patrulare intercomunală, pe raza comunei Milcov, s-a simţit rău, fiind solicitată intervenţia medicilor din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Agentul de poliţie a intrat în stop cardio-respirator şi din păcate nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fapt pentru care a fost declarat decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

A fost deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la moartea poliţistului.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...

CJ Olt, sprijin financiar către ADI Oltul

Consiliul Județean Olt va aloca suma de 100.000 de...