Ședință importantă la Consiliul Județean Olt

0
624

Consilierii judeţeni se întrunesc astăzi, 25 septembrie 2017, de la ora 11.00, în sedință ordinară. Pe agenda discuțiilor, figurează 15  proiecte de hotărâre ce urmează a fi supuse dezbaterii și aprobării forului legislativ oltean.

Plenul Consiliului Județean Olt s-a reunit într-o noua şedinţă ordinară a instituției. Pe ordinea de zi figurează nu mai puţin de 15 proiecte de hotărâre.

Printre aspectele importante ce vor fi discutate de plenul Consiliului Judeţean Olt se află cele privind rectificarea bugetului judeţului Olt, pe anul 2017, aprobarea utilizării în anul 2017 a unei sume din excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2016 sau aprobarea proiectului „Reabilitare termică pentru îmbunătățirea eficienței energetice la Spitalul Județean de Urgență Slatina” și a cheltuielilor legate de proiect. De asemenea, pe ordinea de zi va figura și proiectul privind  trecerea din administrarea Consiliului Județean Olt, în administrarea Consiliului Local al comunei Cungrea, a unei părți din zona drumului județean DJ 703D, precum și includerea în domeniul public al județului Olt, a unor imobile și a terenului aferent situate în comuna Spineni, județul Olt, în care funcționează Centrul de Îngrijire și Asistență Spineni. Nu în ultimul rând, pe agenda şedinţei ordinare este inclus şi proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnico – economice pentru obiectivul de investiții „Construire parcare la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, comuna Schitu, județul Olt”.

Iată care sunt proiectele ce vor fi analizate și supuse aprobării în sedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Olt, din 25 septembrie 2017: Proiect de hotărâre cu privire la: stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, luna august 2017; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea proiectului „Reabilitare termică pentru îmbunătățirea eficienței energetice la Spitalul Județean de Urgență Slatina” și a cheltuielilor legate de proiect; Proiect de hotărâre cu privire la: transformarea unor posturi vacante și mutarea unui post vacant în statele de funcții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – aparatul propriu și serviciile sociale cu și fără cazare, fără personalitate juridică, din structura direcției; Proiect de hotărâre cu privire la: rectificarea bugetului Județului Olt, pe anul 2017; Proiect de hotărâre cu privire la: transformarea unor posturi în statul de funcții al Spitalului Județean de Urgență Slatina; Proiect de hotărâre cu privire la trecerea din administrarea Consiliului Județean Olt, în administrarea Consiliului Local al comunei Cungrea, a unei părți din zona drumului județean DJ 703D; Proiect de hotărâre cu privire la: desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Olt ca membri în Consiliul de Administrație al Școlii Profesionale Speciale Balș, pentru anul școlar 2017 -2018; Proiect de hotărâre privind atribuirea unei licențe de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale Societății Comerciale Dinu Tudor Intim SNC, pe ruta Caracal – Comanca –

Deveselu; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea utilizării în anul 2017 a uneisume din excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2016; Proiect de hotărâre cu privire la: desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Olt ca membri în Consiliul de Administrație al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Balș, pentru anul școlar 2017 -2018; Proiect de hotărâre cu privire la includerea în domeniul public al Județului Olt, a unor imobile și a terenului aferent situate în comuna Spineni, județul Olt, în care funcționează Centrul de Îngrijire și Asistență Spineni; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Planului de școlarizare pentru anul școlar 2017-2018 pentru Școala Populară de Arte și Meserii; Proiect de hotărâre cu privire la: – aprobarea rezultatului final la evaluarea finală a managementului Muzeului Județean Olt; – aprobarea continuării managementului de către managerul Muzeului Județean Olt; Proiect de hotărâre cu privire la: transformarea unui post vacant în statul de funcții al Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea documentației tehnicoeconomice pentru obiectivul de investiții „Construire parcare la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, comuna Schitu, județul Olt”. Toate proiectele sunt iniţiate de preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu.

Ilie Bîzoi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here