Nico-Stil, profit net de peste 21 de miliarde de lei

0
1119

Cele mai profitabile firme cu sediu social în Drăgănești Olt care susțin bugetul local al oraşului au avut în 2016 un profit net cumulat în valoare de peste 6 milioane  de lei (adică peste 60 de miliarde de lei vechi), conform datelor oferite de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, la solicitarea Gazeta Oltului, din situaţiile financiare obţinute de la Ministerul Finanţelor Publice.

 Compania cu cel mai mare profit net în 2016 a fost Nico – Stil SRL  al cărui domeniu de activitate este comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare. Compania a reușit să se claseze pe locul I cu un profit de 2.135.276 de lei (adică peste 21 de miliarde de lei vechi). Locul doi în ierarhia celor mai tari firme din orașul Drăgănești Olteste ocupat de Magnum Miralex SRL firmă specializată în cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase care în 2016 a înregistrat un profit net de 1.037.882 de lei (adică peste 10 miliarde de lei vechi). Aicoman DDB Construct SRL care are ca domeniu de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale s-a clasat în 2016 pe poziția a treia cu un câștig net de 775.780 de lei.

Pe locul patru în topul celor mai tari investitori, după profitul net, se află Aprovizionare RK SRL, societate care ca obiect de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase cu un câștig net de 440.650 de lei. Locul cinci în topul firmelor cu cele mai mari profituri din 2016, este ocupat de Fredi SRL, care are ca obiect de activitate de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Societatea  a obținut anul trecut un profit de 424.803 lei. Pe locul șase al clasamentului se regăsește Search ADS Interactive SRL- activități de consultanță în tehnologia informației, care în 2016 a avut un profit net de 417.662 de lei.

Locul șapte este ocupat de Nădescu Viosilv SRL, societate care are ca obiect activități de exploatare forestieră care a realizat în 2016 un profit net de 276.607  de lei. Locul opt în ierarhie este deținut de Vam Industrial SRL societate care se ocupă cu comerț cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate cu un profit net înregistrat în 2016 de 198.342  lei.

Pe penultima poziție în top zece se află societatea  Lten Project SRL, care se ocupă cu activități de arhitectură cu un profit net de 173.662 de lei. Topul se închide cu societatea Ancani General Com SRL care se ocupă cu intermedieri în comerțul cu produse diverse cu un profit net obținut anul trecut de 168.112  de lei. „ Profitul net înregistrat de primii zece profesionişti din Registrul Comerţului Olt, cu sediul social în Drăgănești Olt, conform datelor din situaţiile financiare pentru anul 2016 obţinute de la Ministerul Finanţelor Publice totalizează 6.048.736 de lei”, a precizat Claudia Liana Jurge, directorul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul.

Ilie Bîzoi