Noi dosare aprobate în cadrul programului „Casa Verde Clasic”. Oltenii aşteptaţi la APM să semneze contractele de finanţare

0
482

Persoanele din judeţul Olt, ale căror dosare au fost aprobate în cadrul programului „Casa Verde Clasic”, cu numerele de înregistrare OT.00051.101016 – OT.00100.101016, publicate pe pagina de internet a Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), se pot prezenta la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Olt pentru semnarea contractelor de finanţare începând cu data de 29 august 2017.

 AFM a dat publicităţii  o nouă listă (a doua) cu persoanele din judeţul Olt, ale căror dosare au fost aprobate în cadrul programului „Casa Verde Clasic”, care începând cu 29 august 2017 se pot prezenta la sediul APM Olt pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă. Beneficiarii au termen 60 de zile pentru parafarea contractului, în caz contrar riscă să piardă finanţarea.

Aceasta cuprinde 38 de dosare de finanţare admise dintr-un număr de 50 de dosare analizate, 12 dintre cereri fiind respinse. Cele mai multe dosare admise sunt din Slatina -16, Piatra Olt-3, Balş -3 ; Găneasa, Scorniceşti şi Optaşi, câte două dosare, Schitu, Rusăneşti, Slătioara, Mihăieşti, Sineşti, Criva de Jos, Vădăstriţa , Osica de Sus, Vîlcele şi Iancu Jianu, câte un dosar. Toate cele 38 de dosare de finanţare admise sunt pentru montarea de panouri presurizate, suma totală alocată fiind de 228.000 de lei. „Din cele 50 de dosare verificate, de la numărul de înregistrare OT.00051.101016 la numărul de înregistrare OT.00100.101016, 38 de dosare au fost acceptate și 12 au fost respinse. Solicitanții, persoane fizice, ale căror dosare au fost respinse au avut posibilitatea să conteste în termen, la AFM, decizia de respingere a dosarelor. Solicitanții (persoane fizice) ale căror dosare de finanțare au fost aprobate și se regăsesc în Anexa nr 1/OT afișată pe pagina de internet a AFM: www.afm.ro la domeniul Casa Verde Clasic – persoane fizice, se pot prezenta începând cu data de 29 august 2017 la sediul instituţiei noastre pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă”, a precizat Dorel Şteomlega, directorul executiv al APM Olt.   Din cele 50 de dosare analizate în prima serie şi după soluţionarea contestaţiilor au fost admise la finanţare 46 de dosare.

 

Persoanele care au primit undă verde la finanţare trebuie să se prezinte la sediul APM Olt cu cartea de identitate sau buletinul de identitate, în original, în termen de 60 zile de la data de 29 august 2017. Conform Art. 20, alin (2) din Ordinul MMAP nr. 1817 / 2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice – Sesiunea 2016, „se consideră renunţare la finanţarea aprobată neprezentarea solicitantului pentru semnarea contractului de finanţare nerambursabilă în termen de 60 de zile de la publicarea anunţului cu data de la care se pot semna contractele pentru finanţare nerambursabilă”. Contractul de finanţare nerambursabilă intră în vigoare la data semnării acestuia de către beneficiar şi este valabil 12 luni de la data semnării. Durata de execuţie a proiectului este de maximum 10 luni de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare, termen în care beneficiarul depune cererea de decontare. Data depunerii cererii de decontare reprezintă data finalizării proiectului. Beneficiarii finanţării vor depune la sediul agenţiei judeţene pentru protecţia mediului pe raza căreia îşi are domiciliul solicitantul dosarul de decontare conţinând următoarele documente: cererea de decontare, conform anexei nr. 1 la contractul de finanţare nerambursabilă,  prevăzut în anexa nr. 5 din Ordinul MMAP nr. 1817 / 2016, completată integral prin tehnoredactare computerizată şi semnată de beneficiar; contractul de execuţie, în original; factura fiscală/facturile fiscale, în copie (se va/se vor prezenta şi în original, în vederea certificării conformităţii de către personalul agenţiei judeţene pentru protecţia mediului responsabil cu derularea programului); documente privind achitarea integrală a facturilor fiscale prezentate (în cazul achitării prin ordin de plată este necesară prezentarea extrasului de cont bancar cu viza instituţiei financiar-bancare) în copie; proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, în original şi extras de cont bancar. La nivelul județului Olt în cadrul Programului Casa Verde Clasic, sesiunea 2016, au fost depuse în total 288 dosare de finanţare din care: 286 dosare de finanţare pentru instalare panouri solare şi două dosare de finanţare pentru instalare pompe de căldură. Suma totală alocată judeţului Olt pentru Programul Casa Verde Clasic 2016 a fost de 1.735.047 lei, prin dispoziţia Preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu. Prin program se finanţează următoarele sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv cele destinate înlocuirii sau completării sistemelor clasice de încălzire: instalarea de panouri solare presurizate / nepresurizate;  instalarea de pompe de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer. Finanţarea se acordă după cum urmează:  până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;  până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer aer.

Ilie Bîzoi