Foştii magistrați din Olt încasează pensii uriaşe

0
1429

În timp ce mulţi dintre pensionarii olteni abia dacă se descurcă să trăiască din pensiile pe care le primesc lunar, după o viaţă de muncă, există şi o altă categorie, a celor care au muncit o viaţă la stat, iar acum au o bătrâneţe de lux. Din această categorie fac parte foştii magistraţi olteni care încasează lunar pensii speciale de invidiat.

Magistraţii, după ce se retrag din serviciu, se bucură de 85% din ultimul salariu, ceea ce îi transformă în „pensionari de lux”, fapt datorat activităţii onorabile desfăşurate de aceştia. La nivelul judeţului Olt există 54 de pensionari foşti magistraţi, ale căror pensii de serviciu au fost stabilite în baza Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi al judecătorilor, asigurându-le acestora mai mult decât un trai decent şi care depăşesc cu mult pensiile care ajung lunar în buzunarele vârstnicilor.  Astfel, cea mai mare pensie specială, acordată unui magistrat din Olt, echivalează cu peste 40 de indemnizaţii sociale ( cuantumul indemnizaţiei sociale este în prezent de 520 de lei). Magistraţi sunt privilegiaţi şi în raport cu parlamentarii ori personalul auxiliar din instanţe. Astfel, într-un top zece pensii ce le revin foştilor magistraţi pe primul loc se situează un fost procuror șef care are o pensie de serviciu de 20.896 de lei. Aceasta este, de altfel, şi cea mai mare pensie din Olt. Pe locul doi se situează un magistrat care are o pensie de 19.808 lei. Locul trei este ocupat de un fost procuror al Înaltei Curți de Casație și Justiție care are mai puțin cu 1.425 de lei față de primul , respectiv 19.471 lei. Pe locul patru în acest clasament se situează un fost procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu o pensie de serviciu de 18.725 de lei. Locul cinci este ocupat de un fost procuror care are o pensie de 17.478 de lei. Locul șase în acest top este ocupat de un fost judecător al Tribunalului Olt, pensionat recent, care după o viață în robă  are o pensie de serviciu de 17.098 de lei. Și următorii foști magistrați de pe locurile șapte, opt, nou și zece suportă destul de bine statutul de pensionar, aceștia având pensii de serviciu de 16.769 de lei, 16.022 de lei, 15.665 de lei și respectiv 15.279  de lei. Suma totală suportată din bugetul public pentru plata drepturilor acestei categorii de pensionari a fost, de exemplu, în luna iunie 2017, de 457.110 lei. Un simplu calcul al veniturilor acestora indică o pensie medie lunară de 8.465 lei.

Ilie Bîzoi