Finanţarea proiectului de reabilitare a Bibliotecii “Virgil Carianopol” a primit undă verde

0
163

Liviu Radu, primarul Municipiului Caracal , a semnat la finalul săptămânii trecute, contractul de finanţare cu fonduri europene a proiectului de reabilitare a Bibliotecii „Virgil Carianopol” din localitate.

Valoarea proiectului de 2milioane euro este nerambursabilă şi provine din fonduri europene prin Programul Operaţional 2014 -2020 Axa prioritară 5

În perioada imediat următoare, după procedurile de licitaţie si achiziţie a proiectului, vor fi demarate lucrările de consolidare, restaurare, echiparea şi dotarea Bibliotecii în vedrea promovării şi valorificării durabile a patrimoniului cultural .

În urma finalizării proiectului, Biblioteca îşi va îmbogăţii patrimoniul cu o ludotecă, o sală multimedia, un atelier de conservare a cărţilor şi chiar o sală de spectacole  cu acoperiş retractabil, amenajată în curtea interioară a localului .

Lucrările de consolidare si reabilitare a Bibliotecii „Virgil Carianopol” se vor întinde pe o perioadă de 33 de luni.

Autorităţile Administraţiei Publice Caracalene au veşti bune de la Ministerul Fondurilor Europene în privinţa redeschiderii Axei 5.1-monumente istorice şi au pregătit în acest sens un alt proiect de reabilitare si modernizare de data aceasta la Muzeul Romanaţiului.

Semnalele sunt bune, mai ales că pe această Axa funcţionează măsura „primul venit, primul servit”, proiectul este pregătit şi aşteaptă să fie depus pentru finanţare. Doamne Ajută !